„Oamenii vin şi pleacă în viaţa noastră ca într-un peron de gară. Sau ca într-un aeroport.
Nu, mai bine rămânem la căile ferate. Unii îşi pierd bagajele, alţii şi le uită.
Rătăciţi într-o poveste, într-o lecţie
. Mă încearcă un sentiment când urcă şi coboară oameni din trenul vieţii.
Ieri suflau aburi pe geam, azi nu mai fac nici măcar din mână.
Le ajunge privirea sau tăcerea. Mi-e dor de oameni.
Sau poate mi-e dor de puterea cu care i-am investit eu.
Și tot noi îi mai ținem legați prin lanțul emoțiilor pe cei care au ales să urce în alt tren, în alt vis.
Adevărurile se află întotdeauna undeva la jumătate de drum.
Nimeni nu are dreptul să judece pe nimeni deoarece nu știe tot adevărul.
Oamenii au poveşti pe care nu mă mai satur să le ascult. Niciun om nu seamănă cu celălalt.
Fiecăruia îi dă Dumnezeu o întrebare și un răspuns…
Viaţa este o călătorie unde întâlnim o mulţime de oameni, locuri, întâmplări.
Cu braţele inimii deschise, ori un sloi de gheaţă, viaţa tot trece.
Oamenii au nevoie să fie ascultați și iubiți. Cu dorul lor, cu povestea lor.
Alegeri, lecții. Viața niciodată nu stă pe loc.
E o continuă mișcare, creștere sub privirea binecuvântată a lui Dumnezeu…”
http://hrisostomfilipescu.wordpress.com/2014/0...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu