Iată spusele Părintelui Dumitru Stăniloae despre dor:
,,Dorul este un sentiment greu de definit. El nu e numai
gândirea cu plăcere la fiinţa iubită, dar depărtată; nu e numai simţirea
unei necesităţi de a fi cu ea; nu e nici numai transfigurarea chipului
ei, datorită distanţei şi trebuinţei de ea. Ci în dor e prezentă într-un
fel propriu şi într-un grad foarte intens o duioşie, un sentiment
indescriptibil, în care inima se topeşte de dragul fiinţei iubite.
Dorul e apropiat de tandreţe, dar are un caracter mai spiritual
decât aceasta. În dor, omul este cu totul la cel pe care-l iubeşte. Este
cu înţelegerea adâncă în acela, dar, în acelaşi timp, în dor se
cunoaşte omul pe sine însuşi, cum nu se cunoaşte în afara dorului.
Dorul este înfăţişat adeseori ca aflându-se lângă persoana
iubită; prin dor, cel iubit exercită o atracţie de la distanţă asupra
celui ce-l doreşte.
Dorul vine de la persoana dorită la cel ce o doreşte şi îl duce
pe acesta cu un gând persistent, penetrant şi afectiv la aceea. Cel ce
doreşte nu se mulţumeşte cu preocuparea de interesele sale, nu dă
atenţie importantă la nimic în jurul său sau le vede pe toate sub un val
de tristeţe, pentru că nu mai vede decât pe cel ce e totuşi la distanţă
şi care sigur ar putea da lumină celor din jurul său.
Dorul e o tensiune a fiinţei tale, spre cel dorit. E
sensibilitatea potenţată faţă de forţa atractivă a altei persoane, faţă
de căldura ei, care te scoate din atmosfera de gheaţă a singurătăţii, în
dor te descoperi fără să te realizezi. În el, aştepţi prezenţa
persoanei dorite ca să te realizezi.
În dor, o persoană trăieşte valoarea eternă a persoanei iubite. Ea e departe, dar n-a încetat să existe cu totul."
- Pr. Dumitru Stăniloae