,,Mi-am îngropat cuvintele de dragoste în pământ
și beregata mi-am spânzurat-o de gât.
Precis că sunt sfânt
și numai atât.
Cele două picioare nici nu le mai simt
și nici tălpile cu care merg mereu.
E absolut sigur că nu mai pot să mint.
Precis că sunt zeu.
Mi-am azvârlit dinții din gingie
și sabia mi-am descins-o din șold.
Precis că inima mea este vie
și că eu sunt mort.
Dar mi-am întors capul și m-am uitat înapoi,
la doi ochi îngenați,
cu ochii mei doi
și împărați.
Ce-o mai fi cu mine, te întreb acum,
oare oi mai fi fiind,
de este în ființa mea jar și fum,
dor și jind?"
Nichita Stanescu
