,,Voi mi-aţi rămas, focuri ale inimii şi aparenţe parfumate de deşertăciune, în lumea-n care flacăra m-a învăţat că: totul e zadarnic, afară de zădărnicie!"

Emil Cioran 

Poem

,,iubito, mi-e dor să-mi reazem fruntea de tine
ca o pădure foșnind răscolită de aprig vânt la lumina stelelor aprinse ca niște candele în fapt de seară
inspirându-te în sufletul dornic de a se odihni de umbre.

culmi de gânduri și de cernute clipe prin sita vieții se vor regăsi fericite, senine,topindu-se ca o genune sub mreaja mirării
atunci când simți-vor căldura și candoarea prezenței tale: fină atingere, două stele unindu-se în dansul divin al nopții pe necuprinsa boltă cerească

iubito, mi-e dor: dintr-un colț de cer, sufletul meu caută să se împletească într-o poveste despre tine;
și atâta liniște
și atâta singurătate
departe de tumultul nefericitei lumi
și ninge cu flori, cu petale de dor
stihuri frânte în gând, vise frânte în timp

apoi mă trezesc alergând cu tine într-un lan de grâu, iar tu râzi, iar eu râd,
alergând până la marginea lumii care nu mai ucide
și nu mai plânge…"

Traian Calistru

Însemnări dintr-un vis de iubire

,, O iubise pe marginea cerului, pe marginea culmilor sub care pământul nu se mai zărea; printre nori , genuni înfricoșătoare se ascundeau ispitind sufletele să se arunce în gol, într-o ucigătoare abandonare… Dar acolo o iubise, se iubiseră fără a se simți vreo clipă în nesiguranță sau ispitiți de a se sfărâma în neantul unei lumi ce uitase să iubească și să zâmbească… O clipă doar, o clipă cât o veșnicie care cuprinse în ea toată iubirea, tot tumultul, toată sfâșierea și bucuria în care ei s-au regăsit: acolo pe marginea cerului, printre nori, în fapt de viață. Căci acolo ,seara se împletea cu dimineața, ziua cu noaptea, fiind scăldați în lumină blândă ce nu le dezgolea taina , ci îi acoperea, înveșmântându-i în pace și bucurie…. Evadaseră din ei înșiși, dintr-o lume a prejudecăților și a materiei, zorită a-și sluji deșartele idealuri; evadaseră unul în iubirea celuilalt, unul în viața celuilalt, unul în cântecul celuilalt, în sufletul său, în poezia, tăcerea și tainele sale… Iar dacă inimile se împletesc și din culori, se cunoscuseră atât de profund încât fiecare se lăsă pictat, definit, restaurat de culorile celuilalt, culori ale inimii, ale iubirii, ale gândurilor și ale vieții. Bucuria lui izvora din sentimentul cald și îmbătător al siguranței pe care o inspira ea; abandonându-se lui, fără a se abandona sorții, ci doar vieții și iubirii lui, iar el știa că ea se simțea liberă, fericită, împlinită în brațele lui, acolo, pe marginea lumii, a universului, a prăpastiei… Fericirea ei izvora dintr-un dor sfâșietor care se despletea împlinindu-se din iubirea lui; se simțea iubită, ocrotită, reabilitată în lumina unei libertăți trăite, nu rostite… Cuvintele dintre ei rodeau, musteau , chiar dacă se așteptau rostite, mângâiate, așternute în vibrante acorduri de suflet și de iubire. Participau și ele ca și toate fibrele și toți porii ființei lor la această simfonie a dragostei, a dăruirii, a contopirii. Ei, deși se contopeau ,nu se amestecau, ci se întregeau fiecare pe fiecare atât de sublim, atât de simplu și de frumos… În adâncurile ascunse de nori, o lume întreagă se amesteca pervertind iubirea, zorind a strivi, a minți, a muri resemnată și întunecată, orbecăind printre lucruri și vremuri…. O iubise pe marginea cerului; așa își definise viața, bucuria, dorul, cântecul: trăind prin ea , trăind în ea, fiindu-i suflet, mirare și destin. Se dărui iubirii lui cuprinzând pentru prima oară în viața ei nu trupul, ci un întreg univers sufletesc, o culme, un cer, un foc , roua zorilor, răcoarea primăverilor și adierea blândă a vântului care răspândea peste tot, în întreaga ei ființă și conștiință , parfumul florilor albastre, al irișilor, crinilor, macilor, rozelor, soarelui…. Nu știuse că inima ei, că ființa ei vor putea cuprinde toate acestea, tocmai pe el; închise ochii și zâmbi retrăind fiecare atom al iubirii lor de o clipă și de o veșnicie, iar o lacrimă de fericire i se prelinse printre gene , mângâindu-i chipul: nu, dragostea nu s-a sfârșit, nu ,clipa nu s-a risipit. Era sentimentul, răspunsul pe care nu-l sperase niciodată, era certitudinea că nu-l va părăsi niciodată… Sub ei, departe, adâncimi amețitoare clocoteau prevestind războaie, frângeri și drame… "
Traian Calistru

Dragoste si rana

,,Pe tine te iubesc ca pe o rană

În care-am fost complice si chirurg, 
Pe tine te iubesc ca pe-un amurg 
Și ca pe-o jefuire de icoană.

Tu nu ești rana ta, ești rana mea
Atâta doar că trupul tău o poartă, 
Pe tine te iubesc ca pe o poartă 
Ce-am sfarâmat-o ca să pot intra.

Iar restul cât se poate întâmpla
Sunt ciorne la o operă de artă.
Pe tine te iubesc ca pe o poartă 
Ce-am sfarâmat-o ca să pot intra.

Cât apele spre mări încă mai curg
Și ochii stau în cuiburi de sprânceană,
Eu totuși, te iubesc ca pe o rană
Și ca pe-o remușcare de chirurg."
Adrian Paunescu

un gând poem

,,azi nu voi scrie despre așteptarea mea
așteptarea însăși va scrie despre mine,
despre fuiorul inimii care toarce în taină și nerăbdare clipele
clipele albe, clipele dalbe
până când
un surâs de soare va înflori în iubirea mea
dăruind sens speranței, dorului, caldei prezențe și atingeri ale unui vis...
vis de a fi, de a dărui,
de a umple viața cu ideea de tu, cu prezența lui tu, cu dragostea lui tu
pe un colț de bancă, pe o margine de cer neasfințit.
astăzi nu voi scrie despre așteptarea mea
așteptarea însăși va povesti despre tine
plămădind din netulburare și cântec sensul de noi."

Traian Calistru

Din neputinta nimeni nu m-a iubit

,,Au vrut toti cate ceva
de la mine
iar eu
am ramas mereu in urma
neintelegand de ce nimeni nu poate fi singur
in iubirea lui
in lacrimi
in tristeti

Mi-au spus toti ca ma iubesc
dar ei
nu se iubeau nici macar pe ei

Au trecut prin luntrea sufletului meu naiv prea multe umbre
carora eu insami le-am dat viata
dar pana azi
nimeni nu m-a iubit

Dragul meu,
iata-ma asteptand
un semn
o floare
un poem
de la tine

Iata-ma la lumina acestor asteptari
stand umila pe marginea malului care degeaba se surpa
Oricum nu ma poate iubi nimeni pur si simplu
fara sa se fericeasca doar prin a-mi rosti numele

Iata-ma peste timp aceeasi copila visatoare
Despre care ar spune unii ca ingenuncheaza si sfintii
dar eu
Nu vreau decat sa pot iubi
Sa traiesc
sa intalnesc un om

Acesta nu este un poem
Este mai degraba singura mea dezamagire
caci la umbra zilelor mele nu
s-a aciuat
Nu si-a facut casa niciun om
puternic

Nimeni
dar
nimeni nu mi-a daruit
niciodata macar o iluzie gratis"
Luminita Amarie

Azi,brusc,mi s-a facut lehamite de tot...de oameni,de muzica,de poezie...de tot.
Daca aici ar fi o casuta,m-as retrage in liniste,si as incerca sa imi golesc mintea de oameni in primul rand.
Apoi as goli incet fiecare fibra a fiintei mele de orice amintire...
Si in goliciunea aceea...sa ma vad pe mine,cum sunt, fara sa incerce nimeni sa ma transforme.
Sa ma iubesc asa cum sunt ,fara sa astept sa ma iubeasca cineva.
Apoi,cand goala fiind de oameni si amintiri...as lua-o la drum...
Un drum ales de mine,numai de mine...

 Am invatat ca oamenilor nu le pasa cine esti...cum esti,ce doresti...ce simti.
Le pasa doar de modul cum ii faci sa se simta.Atat.
Nu e vorba de tine...e vorba doar de ei.

Despre dragoste...

,,- Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu exista coincidente. Faptul de a intalni o anumita persoana tine de voia Domnului. Dar felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi. Fiecare persoana care ne iese in cale e un dar de la Dumnezeu si noi trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc omul ala. Ce pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu sa inteleg? Ce folos pot sa trag? Apoi, sa nu confundam indragostirea cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere. Dumnezeu nu e trup si totusi se defineste pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, si componenta asta trupeasca intra in iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primita de sus, o putere care trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Spun eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si atunci iubirea este inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire egoista, intoarsa catre sine, in loc sa fie libera si sa nu ceara nimic in schimb."

http://www.formula-as.ro/2011/973/asul-de-inima-45/despre-dragoste-cu-parintele-pantelimon-de-la-manastirea-oasa-13840

,,Niciodată nu mai iubise astfel, niciodată nu mai trăise astfel… Îl iubea și , poate îl ura, dar îl dorea și știa că viața ei nu va mai fi niciodată la fel… Nu, nu-l ura. Uneori îl înțelegea mai greu…
- Pleci? o întrebă el.
- Plec. Acum. Dar mă întorc. Am vrut să plec pentru ca niciodată să nu mă mai întorc… Dar te iubesc. Și ești tu, oricât de greu ar fi să te înțeleg. Unic în felul tău. dificil, dar frumusețea aceasta se naște din tumultul tău… Nu m-aș simți femeie, suflet împlinit decât în preajma ta…
- Ți-ai dat seama acum de asta?
- Nu, nu acum. Doar că acum răspunsul care era în mintea, inima și-n ființa mea, în trupul meu, a explodat atât de minunat în culori fermecătoare….
- Te iubesc, îi spuse el..
- Știu. Primește-mă în brațele tale și nu-mi da drumul. Acum nu am nevoie de cuvintele tale, ci de parfumul inimii tale și de brațele tale pentru a-mi înveli tăcerea, sufletul, gândurile în căldura prezenței tale….
Ea zâmbi și se strânse în el abandonându-se brațelui lui, afecțiunii lui. Adormi fericită, extaziată. Se simțea iubită. Iubea….
Într-adevăr, diminețile fericite, reușite, împlinite erau în prezența lui, în brațele lui, în visele, poemele și neliniștile lui… Ea, femeia…"

Traian Calistru