miercuri, 24 octombrie 2018
Poem
,,știi... țipătul acela de cocor albastru s-a născut dintr-un zvâcnet și
asemenea unei păsări a zburat din pieptul tău și al meu spre cer....
apoi a căzut...
nu, nu te întrista...
căci a dorit să se prefacă prin cioburile căderii sale în pulbere de stele din care ,
fine sunetele iubirii să se alcătuiască simfonie.....
pentru tine, din dragoste pentru atât de mult tine....
din mine..
știi, țipătul acela nu este țipăt, ci sufletul nostru, al meu, al tău ....
zvâcninde în zbor așa de necuminte, două albe,fine ,delicate cuvinte,
iubire..."
Traian Calistru
Sonet de toamnă
,,mă legasem de cuvinte, dăruindu-le logodna inimii
în miez de toamnă când
înșiși mestecenii își definesc starea printr-un sfâșietor suspin
păstrasem în mine dorul de a-ți fi
totem și blestem, poem și pelin
printre stropii de ploaie te priveam; dezgolită pășeai
printre zbateri și pulsânde răni
strecurându-te în mine însumi
ca un fior, ca un stilet ce-mi deștepta bucuria de a-ți fi, iar și iar,
același poem, același totem...
mă legasem de tine
printre ruini și genuni
îmbrăcându-te în tine însăți, în mine însumi, în cuvinte
în noi
iar tu... te legaseși de mine
ca de o rană pe care vroiai s-o curmi, să-i contenești durerea și curgerea
șuvoiul de suspine și de țipete mute și rebele...
și...
eu...
acum
prin tine pășeam
desculț
în mine însumi
pentru a-mi îmbrăca golul din suflet
în tine însăți, în mine însumi
în noi...
închipuiri ale unor suspine de mesteceni
cu gust de toamnă, cu dor de iubire
vremuind, cernind
în ritmul ploii, dansând ploii
ca niște paparude
flămânde de descântec
mă legasem prin cuvinte de tine..."
Traian Calistru
în miez de toamnă când
înșiși mestecenii își definesc starea printr-un sfâșietor suspin
păstrasem în mine dorul de a-ți fi
totem și blestem, poem și pelin
printre stropii de ploaie te priveam; dezgolită pășeai
printre zbateri și pulsânde răni
strecurându-te în mine însumi
ca un fior, ca un stilet ce-mi deștepta bucuria de a-ți fi, iar și iar,
același poem, același totem...
mă legasem de tine
printre ruini și genuni
îmbrăcându-te în tine însăți, în mine însumi, în cuvinte
în noi
iar tu... te legaseși de mine
ca de o rană pe care vroiai s-o curmi, să-i contenești durerea și curgerea
șuvoiul de suspine și de țipete mute și rebele...
și...
eu...
acum
prin tine pășeam
desculț
în mine însumi
pentru a-mi îmbrăca golul din suflet
în tine însăți, în mine însumi
în noi...
închipuiri ale unor suspine de mesteceni
cu gust de toamnă, cu dor de iubire
vremuind, cernind
în ritmul ploii, dansând ploii
ca niște paparude
flămânde de descântec
mă legasem prin cuvinte de tine..."
Traian Calistru
Octombrie
Atât de alb, atât de fin
Sufletul tău poem :
Îl descopăr prin cântecul ploii, prin frunze
Sufletul tău poem :
Îl descopăr prin cântecul ploii, prin frunze
E liniște, e octombrie
Plouă
Tu taci
Mâinile mele îți descriu pe obraji romanța toamnei
Topindu-ți întristarea, topindu-ți durerea și suspinul
Plouă
Tu taci
Mâinile mele îți descriu pe obraji romanța toamnei
Topindu-ți întristarea, topindu-ți durerea și suspinul
Pașii tăi împletesc atât de frumos doruri și vise
Povești și momente pe care nu le vom uita niciodată…
Povești și momente pe care nu le vom uita niciodată…
Închizi ochii și respiri
Trăiești
Iubești
Zâmbești
Speri.
Octombrie.
Noi…."
Trăiești
Iubești
Zâmbești
Speri.
Octombrie.
Noi…."
Traian Calistru
duminică, 29 iulie 2018
,,...Am cunoscut un mare poet. Tot ce atingea el se prefăcea în poezie, aşa cum tot ce atingea Midas în antichitate se prefăcea în aur. Cand îi citeam poeziile asistam parcă la un seceriş magic. Cuvinte banale, obişnuite, ajungeau să-ţi ardă buzele cand le repetai.
Tristeţea devenea poezie, revolta devenea poezie, disperarea devenea poezie, remuşcarea devenea poezie. Speranţa devenea poezie. Şi deodată mi-am zis că tocmai acolo, la limita supremă a poeziei, pe culmea ei de glorie, începeau şi eşecul şi trădarea ei. Noi care aveam atata nevoie de poezie, aveam însă, în acelaşi timp, nevoie de revoltă, de lecţiile disperării noastre şi ale remuşcărilor noastre, aveam nevoie de speranţă. Şi, brusc, ne vedeam deposedaţi de toate acestea. Ele deveniseră poezie. Revolta se consolase să devină sacră.Remuşcarea se consolase să fie rostită în altar. Speranţa se resemnase să fie cantată. Aşa cum Midas în antichitate n-a mai avut ce manca şi ce îmbrăca pentru că tot ce atingea se transforma în aur, pe culmea poeziei nu mai aveam revolte, nu mai aveam remuşcări
adevărate şi speranţe adevărate pentru că toate deveniseră poezie, toate uitaseră să vorbească normal şi cantau. Poezia este mult, dar ea nu e în stare să înlăture răul. Îl poate numai exorciza. Din această pricină, în clipa cand atinge perfecţiunea şi absolutul, cand transformă totul în poezie, ea ne lasă cu mainile goale. Atunci iese în faţa cobrei convinsă că va preface şi cobra în cantec. Poezia e ca o mangustă care, în loc să atace cobra, îi cantă.
Dar ceea ce nu ştiu poeţii e că şi cobrele au imunitatea lor, aşa cum mangustele au imunitatea lor. Cobra e imună la singura ameninţare care ar fi putut-o ucide. La aceea a
poeziei. În vreme ce cantă în faţa cobrei, poezia-mangustă îşi dă deodată seama că acest cantec al ei n-are nici un efect. În ochii cobrei străluceşte ceva batjocoritor, semn sigur că melodia mangustei e zadarnică. Ea singură, cobra, nu se supune acestei vrăji. Poetul îşi descoperă în sfarşit călcaiul lui Ahile şi simte acolo o cicatrice de frig. Atunci ar vrea să fugă din faţa cobrei, dar e prea tarziu. Cobra ştie unde să atace. Va muşca tocmai acolo unde arde frigul."
Tristeţea devenea poezie, revolta devenea poezie, disperarea devenea poezie, remuşcarea devenea poezie. Speranţa devenea poezie. Şi deodată mi-am zis că tocmai acolo, la limita supremă a poeziei, pe culmea ei de glorie, începeau şi eşecul şi trădarea ei. Noi care aveam atata nevoie de poezie, aveam însă, în acelaşi timp, nevoie de revoltă, de lecţiile disperării noastre şi ale remuşcărilor noastre, aveam nevoie de speranţă. Şi, brusc, ne vedeam deposedaţi de toate acestea. Ele deveniseră poezie. Revolta se consolase să devină sacră.Remuşcarea se consolase să fie rostită în altar. Speranţa se resemnase să fie cantată. Aşa cum Midas în antichitate n-a mai avut ce manca şi ce îmbrăca pentru că tot ce atingea se transforma în aur, pe culmea poeziei nu mai aveam revolte, nu mai aveam remuşcări
adevărate şi speranţe adevărate pentru că toate deveniseră poezie, toate uitaseră să vorbească normal şi cantau. Poezia este mult, dar ea nu e în stare să înlăture răul. Îl poate numai exorciza. Din această pricină, în clipa cand atinge perfecţiunea şi absolutul, cand transformă totul în poezie, ea ne lasă cu mainile goale. Atunci iese în faţa cobrei convinsă că va preface şi cobra în cantec. Poezia e ca o mangustă care, în loc să atace cobra, îi cantă.
Dar ceea ce nu ştiu poeţii e că şi cobrele au imunitatea lor, aşa cum mangustele au imunitatea lor. Cobra e imună la singura ameninţare care ar fi putut-o ucide. La aceea a
poeziei. În vreme ce cantă în faţa cobrei, poezia-mangustă îşi dă deodată seama că acest cantec al ei n-are nici un efect. În ochii cobrei străluceşte ceva batjocoritor, semn sigur că melodia mangustei e zadarnică. Ea singură, cobra, nu se supune acestei vrăji. Poetul îşi descoperă în sfarşit călcaiul lui Ahile şi simte acolo o cicatrice de frig. Atunci ar vrea să fugă din faţa cobrei, dar e prea tarziu. Cobra ştie unde să atace. Va muşca tocmai acolo unde arde frigul."
Viaţa pe un peron
Octavian Paler
Octavian Paler
Viaţa pe un peron...
,,... Cum să înţeleagă aşteptarea cei care n-au trăit-o decat în raţii mici? Pe ei nu-i interesează decat să apese pe accelerator, privind fix în faţă. Atat. Nimeni n-are timp de pierdut. Nimeni n-are timp pentru altul. Nu există decat cursa fiecăruia. Restul nu contează. În schimb, pentru mine aşteptarea e un cuvant şi înţelept şi teribil. De ce înţelept? Păi sigur că este. Cand nu mai poţi face nimic, cand te simţi ca o ganganie în pumnul destinului, nu zici: sant disperat; zici: aştept. Va veni, nu va veni ce aştepţi, nu se ştie. Important e că aştepţi. Din moment ce aştepţi, faci ceva. Ţi-ai găsit o ocupaţie. Cum mi-am găsit eu aici, unde am învăţat o nouă meserie, aceea de a aştepta. Foarte grea meserie, domnilor. Mult mai grea decat aceea de a călători, de a alerga, de a te îmbulzi. Pentru că atunci cand alergi, îţi foloseşti picioarele. Cand te îmbulzeşti, îţi foloseşti braţele. Dar cand aştepţi nu-ţi foloseşti decat puterea de a spera. Şi aici e greutatea. Căci această putere se uzează şi ea, domnilor, ca orice lucru. Şi, în clipa în care puterea de a spera s-a uzat, eşti pierdut. Nu te mai salvează nimic, pentru că nu mai izbuteşti să aştepţi. Nemaiaşteptand, trebuie să mori.
Şi nu pot să-l contrazic pe acest cabotin care scoate din cand în cand capul din mine.Cel puţin în privinţa aşteptării are dreptate. Mă uit la şinele prăfuite. Ce tren să mai vină?
Ce tren să mai plece? Aici nu mai există sosiri, nici plecări. Există numai peronul şi aşteptarea. E una din acele situaţii cand cauţi în aşteptare un barlog, un refugiu. Să treacă timpul, deoarece lucrul cel mai important pe care-l faci e să aştepţi. Pustiul latră uneori ca şi cainii. Şi, cum să vă spun, muşcă chiar de inimă. A aştepta înseamnă atunci a supravieţui cat mai mult, a aluneca spre moarte încet. Totul e să te descurci cît mai bine cu frica şi să-ţi găseşti chiar în frică un loc mai ferit. Aştepţi, supravieţuieşti şi în vremea asta moartea vine bajbaind..."
Şi nu pot să-l contrazic pe acest cabotin care scoate din cand în cand capul din mine.Cel puţin în privinţa aşteptării are dreptate. Mă uit la şinele prăfuite. Ce tren să mai vină?
Ce tren să mai plece? Aici nu mai există sosiri, nici plecări. Există numai peronul şi aşteptarea. E una din acele situaţii cand cauţi în aşteptare un barlog, un refugiu. Să treacă timpul, deoarece lucrul cel mai important pe care-l faci e să aştepţi. Pustiul latră uneori ca şi cainii. Şi, cum să vă spun, muşcă chiar de inimă. A aştepta înseamnă atunci a supravieţui cat mai mult, a aluneca spre moarte încet. Totul e să te descurci cît mai bine cu frica şi să-ţi găseşti chiar în frică un loc mai ferit. Aştepţi, supravieţuieşti şi în vremea asta moartea vine bajbaind..."
Viaţa pe un peron
Octavian Paler
Octavian Paler
Dor...
,,te mai aud - îţi susură suflarea
în câte-un dor mai zgribulit şi mai sărac
ce ca un şarpe se târăşte-n gânduri
stăruitor, făcându-mă să tac.
cad ploi în somnul alb de neuitare
şi curgi şi tu cu stropii pe asfalt
în dilatarea unei clipe fără vârstă
ce-mi ţipă dintr-un gând în celălalt.
nu te rostesc - paianjeni ţes pe buze
o pânza a tăcerii de cuvânt -
dar te aud şi-n încleştarea nopţii
îmi pare că o umbră şi eu sunt.
fluturi de noapte viscolesc nelinişti
impersonale, inutile, nefireşti -
lumina-mi muşcă inima desculţă
în zori când de pe ea te dezlipeşti.
te-nchid o clipă-ntr-o tăcere speriată
că n-ai să te întorci în doru-mi crunt -
apoi zâmbesc ştiind că eşti din mine,
nu te rostesc dar veşnic te aud..."
Tărchiă Nina
Viaţa pe un peron
,,Şi fără să fiu nici mărinimos, nici sfant, visez să le pot spune într-o zi foştilor mei prieteni: "Pustiul m-a făcut să înţeleg că nu sunt destul de puternic pentru a nu iubi pe nimeni. Aşa că nu v-am iertat, dar am nevoie de voi. Acest sentiment contrazice, poate, tot ce mi s-a întîmplat, dar el străluceşte deasupra voinţei mele ca un adevăr care nu mai depinde nici de mine, nici de voi"... Da, domnilor, visez asta. Cu toate mizeriile şi
nedreptăţile ei, lumea e singurul loc unde putem spera să ni se facă dreptate. Înţelegeţi acum toată încăpăţanarea cu care mă agăţ de orice îmi aminteşte de dumneavoastră? "
nedreptăţile ei, lumea e singurul loc unde putem spera să ni se facă dreptate. Înţelegeţi acum toată încăpăţanarea cu care mă agăţ de orice îmi aminteşte de dumneavoastră? "
Viaţa pe un peron
Octavian Paler
Octavian Paler
miercuri, 18 iulie 2018
mi-as ciopli o chilie...
,,mi-as ciopli o chilie
intr-o picatura de cer albastru
unde sa vii tu sa te rogi
pe cerga mea de sihastru
intr-o picatura de cer albastru
unde sa vii tu sa te rogi
pe cerga mea de sihastru
unde sa vii tu sa visezi
unde sa vii tu sa te rogi
iar din cutele rochiei
sa-ti zboare tristi inorogi
unde sa vii tu sa te rogi
iar din cutele rochiei
sa-ti zboare tristi inorogi
mi-as ciopli o chilie
intr-un fir de nisip
sa-ti fiu nufar
sa am alt chip
intr-un fir de nisip
sa-ti fiu nufar
sa am alt chip
mi-as ciopli o chilie
mi-as ciopli un altar
unde sa vii sa te rogi
cum se roaga vinu-n pahar
mi-as ciopli un altar
unde sa vii sa te rogi
cum se roaga vinu-n pahar
mi-as ciopli o chilie
intr-o floare de ulm,de jugastru
unde sa vii tu sa te rogi
in inima mea de sihastru"
intr-o floare de ulm,de jugastru
unde sa vii tu sa te rogi
in inima mea de sihastru"
Constantin Preda
marți, 17 iulie 2018
Singuratatea ma iubeste...
,,aştepţi să fii iubit... şi primeşti furtună! aştepţi să fii preţuit... şi primeşti uragan! aştepţi să fii curbeul lumii... şi primeşti o Sahară! drumul prin deşert este de fapt începutul vieţii! alchimia inimii este strâmtă, precum o trecere prin Petra! şi roşul curge, la fel ca sufletul celui mai renumit pictor flamand! viața lui Rubens a fost guvernată de o inepuizabilă energie... rodul dragostei este energia! învăţ să iubesc şi mai mult deşertul! magia singurătăţii! pentru că fiecare ne naştem din ea... şi-apoi o uităm! uneori, ne îmbătăm cu iluzia apropierii de celălalt... nici măcar gemenii nu o pot păstra! iluzia rămâne iluzie, şi noi ne dorim atât de mult albumul cu iluzii! ne dorim vieţile celorlalţi, ochii celorlalţi, mâinile celorlalţi... uităm de noi! eu îmi mai aduc aminte să îmi mângâi palmele nemângâiate, le ofer eu ce nu pot să le ofere ceilalţi! eu îmi mai aduc aminte să mă pierd în apele ochilor mei, să gust visele lor... le ştiu atât de bine! cine ar putea să plângă mai bine decât mine... viaţa mea? aşteptările mele au fost răpuse de toamnă, sunt acele frunze aurii care se duc liniştite... să caute peruzele! şi oare câte peruzele se nasc în deşert, care e magia albastrului ce trece prin nisipul fierbinte al dorului? ştiu că singurătatea mă iubeşte, circulă prin venele mele, mătase roşie, buze ce rostesc psalmi violet, de lavandă! doar eu pot transforma deşertul într-o mare de lavandă, unde îngerii sunt pescăruşi care salută ploaia! fiecare mare este sedusă de simfonia ploii, şi fiecare ploaie este un serafim ce binecuvântează următorul curcubeu! "
14 iunie 2018, 16:07, Daniela Voiculescu, „Arşiţa iubirii”
https://www.facebook.com/notes/voiculescu-daniela/fiecare-ploaie-este-un-serafim/2263423363673722/
joi, 19 aprilie 2018
cat de mult sufar...
,,cat de mult sufar
cat de mult imi lipsesti
in albul colii de scris se-aude un tropot
de cai inhamati la calesti
de cai care necheaza
de cai care vor fi sfartecati de jivine
pe drumul acesta
dintre mine si tine
de cai care vor fi sfartecati de jivine
pe drumul acesta
dintre mine si tine
cat de mult imi lipsesti
cat de mult iti lipsesc
in golul dintre mine si tine
ca un vultur plutesc
cat de mult iti lipsesc
in golul dintre mine si tine
ca un vultur plutesc
in golul dintre mine si tine
in golul dintre mine si noi
in golul acelor de ceasornic
sterse de ploi
in golul dintre mine si noi
in golul acelor de ceasornic
sterse de ploi
cat de mult sufar
cat de mult imi lipsesti
stropii de ploaie
se-ntrec in povesti
cat de mult imi lipsesti
stropii de ploaie
se-ntrec in povesti
cat de mult sufar
ca dupa un mare prapad
ca intr-un psalm de lumina
in care doar orbii mai vad
ca dupa un mare prapad
ca intr-un psalm de lumina
in care doar orbii mai vad
cat de mult sufar
cat de mult imi lipsesti
se-aude un tropot
de cai inhamati la calesti"
cat de mult imi lipsesti
se-aude un tropot
de cai inhamati la calesti"
Constantin Preda
vineri, 30 martie 2018
ma calci cu talpile goale...
,,esti atat de frumoasa
si-ai un buchet de tamaioare la brau
ma calci cu talpile goale
de crezi ca-s parau
si-ai un buchet de tamaioare la brau
ma calci cu talpile goale
de crezi ca-s parau
ma calci cu talpile goale
de parc-ai vrea sa dai de izvoare
buzele mele te-ar bea
ca pe-un bulgar de soare
de parc-ai vrea sa dai de izvoare
buzele mele te-ar bea
ca pe-un bulgar de soare
buzele mele te-ar bea
ca pe-o picatura de cer
esti atat de frumoasa
te-as purta la rever
ca pe-o picatura de cer
esti atat de frumoasa
te-as purta la rever
esti atat de frumoasa
si-ai un buchet de tamaioare la brau
ma calci cu talpile goale
de crezi ca-s parau"
si-ai un buchet de tamaioare la brau
ma calci cu talpile goale
de crezi ca-s parau"
constantin preda
copite ce ard
,,în seara asta caii coboară
tabloul se stinge în dor infinit
dar lasă iubite ei nu știu să moară
tu strânge căpăstrul
și dormi liniștit
voi pune prinsoare că vin către tine
cu patima-ntreagă
și sânge regal
de n-oi ști să-i număr
voi cerne degrabă
un crez peste umăr
și-un pod în aval
și-nvăț vizitiul din rondul de noapte
să-nhame la care
tot ce-am pierdut
să-ntoarcă tabloul cu fața spre soare
să nu-l mai găsească
mereu la-nceput
dacă-n izvoare setea-i doboară
să-i prindă-ntr-o ramă
din focuri ascunse
în sevă de brad
privește iubite ce simplu coboară
se-ntâmplă să doară
când simt în tăcere
copite ce ard…"
Gina Zaharia
vei lăcrima, vei striga pustiul pe nume, vei fi fericită
,,ai să vezi
în unele nopţi vei visa că pustiul furişat în odaie
sunt eu
vei împărţi acelaşi pat cu pustiul
vă veţi spune şoapte de dragoste
o toamnă cu miros de fructe de pădure
va prefira lumina printre degete
tristeţea va atinge culmi de aur
tristeţea va legăna clopotul cu trei funii de brumă
o simplă adiere a florilor de tufănică
va declanşa în ziduri plânsetul lupilor
în unele nopţi vei visa că pustiul furişat în odaie
sunt eu
vei împărţi acelaşi pat cu pustiul
vă veţi spune şoapte de dragoste
o toamnă cu miros de fructe de pădure
va prefira lumina printre degete
tristeţea va atinge culmi de aur
tristeţea va legăna clopotul cu trei funii de brumă
o simplă adiere a florilor de tufănică
va declanşa în ziduri plânsetul lupilor
tu vei fi fericită
pustiul va purta frac
pustiul va avea chipul meu
pustiul se va aşeza la masa de scris
şi va aştepta stingerea ultimei stele
pustiul va purta frac
pustiul va avea chipul meu
pustiul se va aşeza la masa de scris
şi va aştepta stingerea ultimei stele
rochia ta se va aprinde din senin
şi va readuce la viaţă pădurea
şi va readuce la viaţă pădurea
vei lăcrima, vei striga pustiul pe nume,
vei fi fericită"
vei fi fericită"
Constantin Preda
bate un clopot...
,,bate un clopot de verde de nuca
bate un clopot de verde tacut
tu incerci sa te vindeci de mine
si trece prin frunze un tren de-a pururi pierdut
bate un clopot de verde tacut
tu incerci sa te vindeci de mine
si trece prin frunze un tren de-a pururi pierdut
bate un clopot de verde liturgic
bate un clopot de verde pagan
de la un telefon stravechi de muguri
as putea sa te sun
bate un clopot de verde pagan
de la un telefon stravechi de muguri
as putea sa te sun
as putea sa formez un numar de muguri
cu degetul mic infrunzit
si-n inima mea de fragede frunze
sa se auda un alo ca si cand ar luneca un cutit
cu degetul mic infrunzit
si-n inima mea de fragede frunze
sa se auda un alo ca si cand ar luneca un cutit
as putea dintr-o cabina uitata
sa formez un numar din picuri de ploaie
un clopot sa bata,sa bata
si din degete sa-mi plece paraie
sa formez un numar din picuri de ploaie
un clopot sa bata,sa bata
si din degete sa-mi plece paraie
bate un clopot de verde de nuca
bate un clopot de verde tacut
tu incerci sa te vindeci de mine
si trece prin frunze un tren de-a pururi pierdut"
bate un clopot de verde tacut
tu incerci sa te vindeci de mine
si trece prin frunze un tren de-a pururi pierdut"
constantin preda
sâmbătă, 10 martie 2018
A invata sa mori...
,,Există întotdeauna și un alt fel de a muri
Altul decât cel pe care-l știi.
Întotdeauna există o prăpastie mai adâncă
Care-ți deschide ușa spre o altă lume."
Rumi
Altul decât cel pe care-l știi.
Întotdeauna există o prăpastie mai adâncă
Care-ți deschide ușa spre o altă lume."
Rumi
Ma doare viata...
,,Doctore, mă doare viața
Și- am în suflet letargii,
Unde este ambulanța
Ce mă trata cu poezii?
Doctore, este târziu
Și-n mine pulsul se tot zbate,
De unde atâta dor pustiu
Și o sete de eternitate?
Doctore, mă simt rănit
Și inima îmi este goală.
Unde? Cu ce am gresit.
De viața mea îmi e și boală?
Doctore, vă rog deschis
Să-mi amputați această viață,
Voi regăsi în Paradis
Un ultim tren... Numit " Speranță ""
Calatorul Descult
Unde este ambulanța
Ce mă trata cu poezii?
Doctore, este târziu
Și-n mine pulsul se tot zbate,
De unde atâta dor pustiu
Și o sete de eternitate?
Doctore, mă simt rănit
Și inima îmi este goală.
Unde? Cu ce am gresit.
De viața mea îmi e și boală?
Doctore, vă rog deschis
Să-mi amputați această viață,
Voi regăsi în Paradis
Un ultim tren... Numit " Speranță ""
Calatorul Descult
joi, 8 februarie 2018
as putea ciopli
as putea ciopli
,,din lemnul acesta de trandafir
as putea ciopli o vioara
sau as putea sa te respir
sa-mi ajunga aerul pana la vara
as putea ciopli o vioara
sau as putea sa te respir
sa-mi ajunga aerul pana la vara
din lemnul acesta de ulm secular
as putea ciopli o corabie cu panze
sau as putea sa te respir
cu toata lumina din frunze
as putea ciopli o corabie cu panze
sau as putea sa te respir
cu toata lumina din frunze
din lemnul acesta de cires inflorit
as putea ciopli un iconostas
apoi as putea sa te respir
din putinul aer ramas
as putea ciopli un iconostas
apoi as putea sa te respir
din putinul aer ramas
din lemnul acesta de coacaz de munte
as putea ciopli un tulnic subtire
apoi as putea in aerul tau sa ma zidesc
in camasa de mire"
as putea ciopli un tulnic subtire
apoi as putea in aerul tau sa ma zidesc
in camasa de mire"
Constantin Preda
lampa
lampa
,,esti mai frumoasa
cu fiece noua atingere
cu fiecare lampa
pregatita de stingere
cu fiece noua atingere
cu fiecare lampa
pregatita de stingere
esti mai frumoasa,
mai parguita,mai coapta
cu fiecare visina
ce-o pui intr-o soapta
mai parguita,mai coapta
cu fiecare visina
ce-o pui intr-o soapta
te faci mai frumoasa
cu fiecare rochie pe care-o dezbraci
mie imi place sa te compar
cu o campie de maci
cu fiecare rochie pe care-o dezbraci
mie imi place sa te compar
cu o campie de maci
esti mult mai frumoasa
cu fiece atingere
cu fiecare zapada
pregatita de ningere"
cu fiece atingere
cu fiecare zapada
pregatita de ningere"
Constantin Preda
zbor de flamingi
zbor de flamingi
,,oare ti-a mai spus cineva
ca tu transformi in poezie tot ce atingi
ca esti mai frumoasa
ca un zbor de flamingi
ca tu transformi in poezie tot ce atingi
ca esti mai frumoasa
ca un zbor de flamingi
oare ti-a mai spus cineva
ca poti transforma un camp de maci intr-o picatura de sange
ca esti mai frumoasa
ca un sfant care plange
ca poti transforma un camp de maci intr-o picatura de sange
ca esti mai frumoasa
ca un sfant care plange
oare ti-a mai spus cineva
ca esti
hrisov de tamaioare
ceresti
ca esti
hrisov de tamaioare
ceresti
oare ti-a mai spus cineva
ca poti face aerul sa cante
ca esti mai frumoasa decat amurgurile
din satele de munte?
ca poti face aerul sa cante
ca esti mai frumoasa decat amurgurile
din satele de munte?
oare ti-a mai spus cineva
oare-ti va mai spune
genele mele
dupa genele tale-s nebune
oare-ti va mai spune
genele mele
dupa genele tale-s nebune
oare ti-a mai spus cineva
oare ti-a mai spus
ti-as scrie un psalm
pe buza de sus
oare ti-a mai spus
ti-as scrie un psalm
pe buza de sus
oare ti-a mai spus cineva
ca orice coltisor al trupului tau imbie
ca la lumina ochilor tai
vin lupii sa se vindece de melancolie
ca orice coltisor al trupului tau imbie
ca la lumina ochilor tai
vin lupii sa se vindece de melancolie
oare ti-a mai spus cineva
ca tu transformi in poezie tot ce privesti
ca esti ca un hrisov
de semne ceresti"
ca tu transformi in poezie tot ce privesti
ca esti ca un hrisov
de semne ceresti"
constantin preda
marți, 16 ianuarie 2018
invata...
,,invata,inima a mea,sa cazi
ca zapada pe ulmi,ca zapada pe brazi
invata,inima a mea,caderea in gol
si tie si mie ne dau lupii ocol
si tie si mie ne dau lupii ocol
plangi,inima a mea,invata sa plangi
invata sa zbori,sa nu te frangi
invata sa zbori,sa nu te frangi
alatura-mi-te,inima a mea,vino-mi alaturi
haite de lupi ne pandesc de sub omaturi
haite de lupi ne pandesc de sub omaturi
invata,inima a mea,ultimul pas
de la mielul(pandit de lupi)aflat in impas
de la mielul(pandit de lupi)aflat in impas
invata,inima a mea,ultimul salt
de la firul de iarba rasarit din asfalt
de la firul de iarba rasarit din asfalt
invata,inima a mea,invata sa zbori
tipatul tau e tipatul unui neam de cocori"
tipatul tau e tipatul unui neam de cocori"
constantin preda
te-as imbratisa...
te-as imbratisa
,,te-as imbratisa
sunt ca vinul vechi
e o iarna trista
trec cerbii perechi
sunt ca vinul vechi
e o iarna trista
trec cerbii perechi
te-as imbratisa
poate m-ai convinge
dar afara-i vifor
si in lampa ninge
poate m-ai convinge
dar afara-i vifor
si in lampa ninge
te-as imbratisa
te-as plimba in sanii
focul care arde
sperie dihanii
te-as plimba in sanii
focul care arde
sperie dihanii
te-as imbratisa
dar este potop
ninge peste schitul
din muguri de plop
dar este potop
ninge peste schitul
din muguri de plop
ninge peste schitul
din boabe de mure
si adanc in atrii
bate o secure
din boabe de mure
si adanc in atrii
bate o secure
oare am sa vin?
oare ai sa vii?
iti trimit prin posta
camp de papadii
oare ai sa vii?
iti trimit prin posta
camp de papadii
te-as imbratisa
cu un dor stravechi
de cirese coapte
sa-ti pun la urechi"
cu un dor stravechi
de cirese coapte
sa-ti pun la urechi"
constantin preda
Tristete...
„Şi simţeam sufletul tău curat şi tristCum simţi luna care pluteşte tăcută
După perdelele trase.
Şi simţeam sufletul tău sărman şi sfios,
Ca un cerşetor, cu mâna-ntinsă-n faţa porţii,
Neîndrăznind să bată şi să intre,
Şi simţeam sufletul tău plăpând şi umil
Ca o lacrimă ce nu cutează a trece pragul pleoapelor,
Şi simţeam sufletul tău strâns şi umezit de durere
Ca o batistă în mâna în care picură lacrimi,
Iar astăzi, când sufletul meu vrea să se piardă în noapte,
Doar amintirea ta îl ţine
Cu nevăzute degete de fantasmă.”
După perdelele trase.
Şi simţeam sufletul tău sărman şi sfios,
Ca un cerşetor, cu mâna-ntinsă-n faţa porţii,
Neîndrăznind să bată şi să intre,
Şi simţeam sufletul tău plăpând şi umil
Ca o lacrimă ce nu cutează a trece pragul pleoapelor,
Şi simţeam sufletul tău strâns şi umezit de durere
Ca o batistă în mâna în care picură lacrimi,
Iar astăzi, când sufletul meu vrea să se piardă în noapte,
Doar amintirea ta îl ţine
Cu nevăzute degete de fantasmă.”
Inscripţie pe un mormânt –Tristan Tzara
luna
luna
,,este prima oara cand ninge
esti atat de frumoasa si stranie
semeni atat de mult cu luna
desenata pe un colt de cazanie
esti atat de frumoasa si stranie
semeni atat de mult cu luna
desenata pe un colt de cazanie
este prima oara cand ninge
ai o lumina atat de frumoasa pe chip
esti ca vuietul marii
ce se aude-ntr-un fir de nisip
ai o lumina atat de frumoasa pe chip
esti ca vuietul marii
ce se aude-ntr-un fir de nisip
este prima oara cand ninge
prin albul colii de scris trec pelerini
esti atat de frumoasa incat
te confund cu o ninsoare de crini
prin albul colii de scris trec pelerini
esti atat de frumoasa incat
te confund cu o ninsoare de crini
este prima oara cand ninge
m-as ingropa cu schit cu tot in zapada
semeni atat de mult cu luna
desi nu am nicio dovada
m-as ingropa cu schit cu tot in zapada
semeni atat de mult cu luna
desi nu am nicio dovada
esti atat de frumoasa cand ninge
esti atat de frumoasa si stranie
semeni atat de mult cu luna
plimbata de lupi intr-o sanie"
esti atat de frumoasa si stranie
semeni atat de mult cu luna
plimbata de lupi intr-o sanie"
Constantin Preda
doamna mea
doamna mea
,,toate stelele au stralucit intr-o singura stea
toate florile au rasarit dintr-un bulb de lalea
toate toamnele le duc la mine in manta
tot albastrul cerului s-a ascuns intr-un sipot de cismea
toate clopotele bat in sihastria mea
e-o duiosie grea,atat de grea
ca trilul de mierla,de turturea
e-o fericire atat de grea,atat de grea
toate florile campului dorm intr-o albastrea
cele mai frumoase ninsori intr-un fulg de nea
eu am un suflet cast de haimana
palmele-mi miros a fragi si-a cherestea
buzele a zmeura,a serbet si a halva
trage-ma pe roata sau la rindea
prinde-mi genunchii-ntre genunchii tai anapoda
toate florile vor inflori dintr-un singur bulb de lalea"
toate florile au rasarit dintr-un bulb de lalea
toate toamnele le duc la mine in manta
tot albastrul cerului s-a ascuns intr-un sipot de cismea
toate clopotele bat in sihastria mea
e-o duiosie grea,atat de grea
ca trilul de mierla,de turturea
e-o fericire atat de grea,atat de grea
toate florile campului dorm intr-o albastrea
cele mai frumoase ninsori intr-un fulg de nea
eu am un suflet cast de haimana
palmele-mi miros a fragi si-a cherestea
buzele a zmeura,a serbet si a halva
trage-ma pe roata sau la rindea
prinde-mi genunchii-ntre genunchii tai anapoda
toate florile vor inflori dintr-un singur bulb de lalea"
Constantin Preda
Abonați-vă la:
Postări (Atom)