Îmi potrivesc ceasul după tine...
Marius Tuca
,,Te rog să-ți faci timp pentru mine,
Ai putea să începi cu o secundă în fiecare zi,
O secundă în care să taci și tu, să tac și eu,
O secundă în care să mă privești tu, să te privesc și eu,
O secundă în care să respiri și tu, să respir și eu,
O secundă în care să uiți tu, să uit și eu,
Pentru că eu îmi potrivesc ceasul după tine.
Te rog să-ți faci timp pentru mine,
Poți continua cu două secunde,
O secundă în care să taci tu și o secundă să tac eu,
O secundă în care să mă privești tu și o secundă în care să te privesc eu,
O secundă în care să respiri tu și o secundă în care să respir eu
O secundă în care să uiți tu și o secundă în care să uit eu,
Pentru că eu îmi potrivesc ceasul după tine.
Te rog să-ți faci timp pentru mine,
Să-ți dai ceasul cu o secundă înapoi,
Ca mecanismele trupurilor noastre să se întâlnească la fix,
Nici cu o secundă mai devreme, nici cu una mai târziu
Într-o armonie perfectă a sutimilor de secundă și orgasm
A miimilor de secundă risipindu-se în fiecare picătură de sânge
Pentru că eu îmi potrivesc ceasul după tine.
Și-n definitiv nu cred că trebuie să-ți faci timp pentru mine
Când există atâta alchimie între noi, până la chimie,
Ce mai contează o secundă în care să taci și tu, să tac și eu,
O secundă în care să respiri tu și o secundă în care să respir și eu
Dacă pe același cadran al lumii și al timpului,
Istoria bing-bangului va consemna în cartea sa,
Avem același puls și aceeași oră
Ca două secunde într-o secundă,
Ca două ceasuri într-un ceas,
Pentru că eu îmi potrivesc viața după tine."
Am să te iubesc până la sfârşitul lumii (cuprins)
Marius Tuca
,,Am să te iubesc până la sfârşitul lumii
Aşteptând apoi ca facerea să mai aibă loc o dată,
Cu Apocalipsa nu te poţi juca de-a mama şi de-a tata
Trebuie să nu mimezi tragedia ce stă să vină,
Să nu ai aerul ştiutor că totul se pregăteşte să nu mai fie,
Sărută-mă, totuşi, cu sentimentul c-o să intrăm în istorie
Fă-o patetic, din tot sufletul, şi nu trage cu ochiul să vezi ce spune lumea.
Am să te iubesc până la sfârşitul lumii
Dar vreau mai multă responsabilitate din partea ta,
Totul trebuie să fie firesc totodată, nimic fals
Până şi suspinele trebuie să fie adevărate
Vreau implicare, vreau dăruire totală
Nu jucăm aici într-o telenovelă sau în vreun vodevil
N-avem timp de repetiţii, dă totul dintr-odată.
Am să te iubesc până la sfârşitul lumii
Să nu crezi că mai avem nevoie de scenarist
Ca să împlinim ce ne-a fost dat să fie,
Nu aştepta din culise replicile epocale,
Nu vin de acolo, nu le ştie altcineva în afară de tine,
Spune-le ca pe o banală declaraţie de dragoste,
Împacă-te cu gândul că n-o să te aplaude nimeni.
Am să te iubesc până la sfârşitul lumii
Şi nu-mi pasă când şi cum o să cadă cortina,
Totul e să ne intrăm în roluri şi în piele,
Nici prea exacţi, nici prea inegali, nici foarte-foarte,
Tu să fii tu, eu să fiu eu, noi să fim amândoi
Ca înr-o dragoste care începe acum şi habar nu are când se sfârşeşte.
Am să te iubesc până la sfârşitul lumii
Aşteptând apoi ca facerea să mai aibă loc o dată,
Lasă până atunci toate emoţiile să te cotropească,
Dăruieşte-te ca şi când am fi doar noi doi pe lume,
Nu mă întreba cum e asta, n-am de unde să ştiu,
Pesemne că ar trebui s-o faci pentru prima şi ultima dată
Mai ales că nu se va trage nicio dublă.
Am să te iubesc până la sfârşitul lumii.."
jertfă...
Leonid Iacob
Sus,
în muntele-morţii,
am rămas
agăţat de un dor,
timpu-mi
muşcase din sorţii
pustiiţi
şi ascunşi într-un nor.
te lăsasem
pe tine pe-o stâncă
cu buchetul de flori
dintr-un vis
şi-ntre noi şi lumea
nespus de nătângă
se-adâncea
o tăcere de-abis.
În clepsidra
ce sta răsturnată
mai erau
dâre mici de nisip,
singurătatea
stătea disperată
şi-mi venea
din rărunchi ca să ţip.
acolo,
pe stânca de sare
răstignisem cândva
al iubirilor chip.
Şi de-atunci
Simt iubirea cum doare
Şi tot ţip. Şi tot ţip.
Şi tot ţip… "
la porţile…
Prin nisipul
prelins printre degete
timpul sună
sună prea repede.
Tu ai închis
porţile,
roţile.
Tu le-ai întors
visele
sorţile
Inima mea,
strigă iar nopţile
ramul să-i dea
visele,
porţile,
chip
şi nechip
tălmăcindu-şi cuvintele,
şir de cocori
printre nori
rătăcindu-le.
unde eşti tu?
unde-s izvoarele?
lumi
din genuni
întunecă soarele,
arse îmi sunt
buzele,
mâinile
şi nu mai ştiu
cum să sting depărtările
şi din văzduh
să cobor
astăzi mările.
Tu mă auzi?
Sunt tăcere adâncă.
Marea din mine
tălăzuie încă…
Dar undele mele
prinde-le toate…
sunt totuşi aici
lângă porţi ferecate
şi din nou mai încerc
să le-aduc alinările
din dor de iubiri
colindând depărtările."
Leonid IACOB
