,,Femeia aceea... De fapt nu era femeie, ci suflet...Năluca unei iubiri... Albe... Ca o metaforă a unui trandafir...alb;
De fapt nu ea, ci veșmântul ei părea alb, contrastând cu farmecul nopții și pianul la care stătea...
Nu, nu cânta la pian; nici pian nu era; doar ideea despre ea în rochie albă strălucind de iubire și interpretând cântecul inimii mele la pian...
Un contur adânc în cuta vieții ca o poveste care te rănește prin poezia ei...
De fapt sufletul acela de femeie era un poem compus dintr-o mirare și așternut pe buzele și prezența unei femei...
Vis, nălucă, poveste.
Dar frumos."
De fapt nu ea, ci veșmântul ei părea alb, contrastând cu farmecul nopții și pianul la care stătea...
Nu, nu cânta la pian; nici pian nu era; doar ideea despre ea în rochie albă strălucind de iubire și interpretând cântecul inimii mele la pian...
Un contur adânc în cuta vieții ca o poveste care te rănește prin poezia ei...
De fapt sufletul acela de femeie era un poem compus dintr-o mirare și așternut pe buzele și prezența unei femei...
Vis, nălucă, poveste.
Dar frumos."
Traian Calistru