Zboruri si vise....

"Sant seri cand tot cerul mi se pare pustiu, cu stele reci, moarte; intr-un univers absurd, in care numai noi ne zbatem pe o planeta de provincie ca intr-un targ in care nu curge apa, nu arde lumina si unde nu opresc trenurile rapide. Dar sant alte seri cand tot cerul fosneste de viata, cand pe ultima stea, daca asculti bine, auzi cum freamata paduri si oceane; fantastice paduri si fantastice oceane. Seri in care tot cerul e plin de semne si de chemari, ca si cum de pe o planeta pe alta, de pe o stea pe alta, fiinte care nu s-au cunoscut niciodata se cauta, se presimt, se cheama"… Steaua fara nume - Mihail Sebastian

---

In adancul din mine...

In adancul din mine...

Tarchila Nina

,,Tu nu stii cum ma curat de amanunte
uneori...
Cum imi sunt instanta proprie
in care striga la mine
propriile-mi legi,
cum imi lustruiesc creierii
cocliti de cuvinte...

Primejdios de cinstit,
cum incerc sa nu mai pun scut
intre inima si minte,
fara martori intru apararea mea
in afara cerului din zori
leganat printre crengi...

Atunci tai timpul in felii intunecate
si sar din toate definitiile stiute;
imi intorc universul pe dos
de atata lumina,
cuvintele incearca sa se-ascunda
disperate,
pierdute,
pentru ca se dezintegreaza subit
si nu-mi mai sunt de nici-un folos.

Tu nu stii! Cum sa stii
daca nu esti eu, niciodata!
Printre tenebre si zig-zaguri agitate,
in adancul din mine,
gasesc doar o fetita speriata,
in rochie albastra, de bal,
a carei imagine ma loveste fierbinte in piept
pentru ca mai poarta in ochi,
ca un soare,
ca un ghem bun si cald
nestingherit de nici-o intamplare,
vibrand dincolo de conventional,
o uluitoare, nesfarsita
candoare!!

Stii...atunci tare-as vrea sa fii eu!
Sa te izbeasca, dureros, sageti aurii in piept
in secunda in care-ai intelege uimit,
cine-am fost,
ce frumos am iubit,
cine sunt
si cine-am sa raman...mereu!"

Poveste simpla...

Poveste simpla...
Tarchila Nina

,,Eu tot veneam cu roiul meu de fluturi
In asfintituri tandre, de matase,
Sa fiu cu tine, sa te-ating o clipa,
Sa-nvat sa trec prin zidurile-ti groase...

Ti-am pus in suflet framantari nebune,
Te-am inaltat in zbor peste rutina;
Mi-ai fost o lume si ti-am fost un cantec,
Mi-erai lumina si ti-am fost lumina.

Dar ce pacat ca-n spaime iluzorii
Cuvintele frumoase ni s-au stins!
Tu te-ai temut ca o sa arzi prea tare,
Eu m-am temut ca nici nu te-ai aprins.

Si-acum, intr-un final anost, nebun,
Cand ne-ntepam in unghiuri ascutite,
Armatele de fluturi mi le strang,
Ca pe-un raspuns stiut te sterg din minte...

Iar daca-n inima tot te mai las o vreme
Ea a-nvatat tacerea...nu te teme!"

Nu-ti este dor?

Nu-ti este dor?...
Tarchila Nina

,,Noi nu ne-am imbratisat niciodata...
Doar aripile ni s-au atins intr-o zbatere lina
si fluturii ni s-au amestecat, aruncati fara vina
intr-o joaca haotica, inspaimantator de curata!

Mainile mele nu te-au mangaiat nici in gand.
Niciodata buzele mele nu te-au atins...
Doar in tarziile nopti, prabusite in vis,
inchipuirile lunii ma strabateau, plangand!

Ne-am sufocat fiecare-n cate-o sfera perfecta...
Doar sufletele dezgolite alergau intre noi
ingrozite in taina de-al iubirii suvoi
pe care-l inghetam intr-o uitare dementa.

Nici-un cantec nu ne mai leaga si sfera e sparta.
De n-ar fi atatia fluturi stranii in zbor!
Doar uneori ma intorc sa te-ntreb:...nu-ti este dor
de-mbratisarile care nu s-au intamplat niciodata?"