vineri, 26 decembrie 2025

VORBESTE-MI...

 ,,Vorbește-mi…

tăcerea s-a lipit de mine
ca o aripă înghețată
de aerul serii.

Mi-a închis vorbele
într-o gheață subțire,
sub un lac care nu știe
dacă e trup
sau doar amintire.

Vorbește-mi…
nu ca să te aud,
ci ca vorbele tale
să-mi dezmorțească gândurile,
să-mi urnească timpul din loc.

Aruncă-mi un cuvânt,
unul singur,
crud, neșlefuit,
ca o sămânță care nu știe
că va deveni pom.

Mi-l voi pune sub limbă
și-l voi rostogoli încet,
până când va învăța
ritmul inimii mele
și o va bate
în locul meu.

Și atunci gheața va ceda
cu un foșnet ușor,
ca o dezrobire
care își reamintește
să respire.

Iar tăcerile noastre
vor prinde din nou viață,
ca iarba de sub omăt
care nu moare,
ci doar așteaptă.! ”
 
Cristian Neferu

Te iubesc fara de minte

,,Dacă tot ce suferim în noi s-ar vedea, cum am mai putea supraviețui?” 

Cristian Neferu



Sa nu te vindeci suflet al meu...e tarziu!

,, Ai iubit timp lung,

și-acum viața o încălzești cu greu.
Rămâne doar ce-ai iubit —
o umbră ce-ți mai respiră în gând.

Să nu te vindeci, suflet al meu... e târziu!
Lasă dorul să ardă frumos,
cum arde o candelă-n noapte —
slab, dar viu,
pentru tot ce-ai fost
și pentru tot ce-ai pierdut iubind.”
  
Cristian Neferu

joi, 25 decembrie 2025

Nu poti fugi de tine

 ,,Să fugi de tine o zi, două, douăzeci nu e ușor, dar nici imposibil. Faci matematici sau citești cărți ca mine, umbli după femei sau joci șah, sau te dai cu capul de pereți. Dar într-o zi, într-un minut de neatenție, te întâlnești cu tine însuți la un colț de suflet, cum te-ai întâlni la un colț de stradă cu un creditor de care te-ai ferit zadarnic. Dai ochii cu tine și atunci înțelegi cât de inutile sunt toate evadările din această închisoare fără ziduri, fără porți și fără gratii, din această închisoare care este însăși viața ta."

Mihail Sebastian

Învățarea și înțelegerea detașării sunt dintre cele mai grele lecții care există.

 ,,Învățarea și înțelegerea detașării sunt dintre cele mai grele lecții care există.

Opunem rezistență pentru că ne este frică să nu pierdem obiectul atașamentului nostru.
Vrem ca lucrurile să meargă după cum ne-am propus, vrem ca alții să acționeze așa cum ne-am dori, vrem ca viața noastră să meargă așa cum am plănuit-o.
Și de fiecare dată când opunem rezistență, suferim.
Să înțelegem detașarea.
A învăța să ne detașăm de rezultatele eforturilor noastre, de rezultatul așteptărilor noastre, de răspunsul celuilalt la cererile noastre este un mare exercițiu de încredere în viață, de deschidere a inimii și de acceptare.
Detașarea nu înseamnă a te îndepărta de ceilalți pentru a nu trăi în atașament.
Nici nu cere să fim indiferenți față de ceea ce se întâmplă, ca urmare a așteptărilor noastre.
Mai degrabă, este să rămânem deschiși la ceea ce se va întâmpla, indiferent de rezultate.
Este să acceptăm să ne ocupăm de ceea ce viața ne pune în cale, știind că este spre binele nostru.
Înseamnă a depune eforturile necesare pentru a obține realizarea unui proiect, dar și a accepta că rezultatul poate fi diferit de așteptările noastre și să învățăm a trăi cu el.
Este să-l iubim pe celălalt, oferindu-ne toată dragostea, recunoscând în același timp că celălalt poate iubi într-un mod diferit față de cum ne dorim.
Este să te iubești pe tine însuți, cu toate imperfecțiunile tale, să știi că nu poți îmbunătăți nimic dacă nu, mai întâi, te accepți.
Este să trăiești făcând tot posibilul, dând maximul tău, știind că uneori vei avea succes, iar alteori nu, că uneori vei fi recunoscut și alteori nu, uneori vei fi iubit și alteori nu.
Detașarea este hotărârea noastră de a fi liberi.
Să ai convingerea profundă că totul este perfect, indiferent de ce s-ar întâmpla.
Este mai presus de toate un purtător de mare pace interioară."
Gilles Richard

Fiica florilor de camp

 ,,Dacă simți că totul te împinge să fugi, caută un vânt cald care să te ia de mână. Rătăcește prin câmpuri, lasă florile să-ți atingă pașii, urcă în copaci ca să auzi cum respiră cerul. Nu-ți iscodi sufletul cu întrebări — doar pleacă, până când fuga ta se întoarce la tine și se liniștește."


Cristian Neferu

Iubito este iarna pe Pamant

 Iubito, este iarnă pe Pământ.

,,Iubito, este iarnă pe Pământ, În noaptea asta totul este rece, Îmi tremură silabele-n cuvânt Când umbra-ți peste mine trece. Iubito, este iarnă și tăcere, Atâta alb și-atâta nemișcare, Ramuri sunt împietrite de durere Sub vântul care bate fără stare... Peste potecile pe care n-ai pășit, Cresc azi nămeți din neaua cea mai pură, În mintea mea mă mint că m-ai iubit Și parcă simt o urmă de căldură. Și parcă simt pe tâmplele-mi albite, Palma ta moale cu miros de mare Și degete, cu unghii ascuțite lasând pe piele-o urmă care doare... Și, din durere, mai trăiesc o clipă, Iubito, este iarnă pe Pământ, O pasăre speriată-n noapte țipă Și crengile trosnesc de dor sub vânt... Și mă trezesc zâmbind... Ce nebunie... Iubito, este iarnă pe Pământ, Dar iarna asta sufletu-mi învie, De parcă-mi este șoaptă și descânt...,, @drepturi rezervate de autor Dan Lăpuște 18 decembrie 2025. Constanța.