,,… poate că e de vină visul cu ochi de o adâncime nespusă care îi adăposteşte fiinţa fragilei îndrăgostite, poate că e de vină ceea ce ascultă şi îi pare de neînţeles,
poate că vina e a ei pentru că nu uită să îşi amintească de toate lucrurile
care sunt ca nişte zale ale unui lanţ cu semnificaţii
şi că tot ce e evident uneori nu’i altceva decât părelnic,
iar asta câteodată îşi dorea să uite cu voluptate,
doar că unele amintiri aveau fluxuri şi refluxuri ciudate ale unor sunete ude pe care le urma,
dar nemaiîncăpătoare în ele, iar unora încerca să le pună capcane pe întregile lor întinderi ca să le prindă timpul în ele fără dezlegări iluzorii,
cu toate simţurile încordate la pândă, aşteptând, restul fiind speranţă…"
