vineri, 20 decembrie 2013

Între tăceri, nomadă ...

Între tăceri, nomadă 

de Carmen Pricop 

,,Umbla printre tăceri, nomadă,
le număra şi le punea la suflet,
le încuia-năuntru ca-ntr-un sipet,
ca pân'la fund, între comori, să cadă.

Purtând atâta greutate în tăcere,
cuvintele-i treceau din ce în ce mai greu de vamă.
De peste graniţe alte tăceri o cheamă,
dar nu răspunde, poate că de teamă
sau poate crede că-i chemarea doar părere.

Din şapte zări s-au adunat ca vântul
acele nouă muze tinere în gând,
dansând, vorbind, cântând, râzând şi insuflând
un dor de înţeles şi-mpărtăşit cuvântul.

Nu-i ireal tabloul şi nu i se năzare.
Darul lor blând şi necondiţionat
în panglici ţine-ascuns şi trainic înnodat
un ac ce trage-n urmă fâşii de nor şi soare.

Când se ating puţin de lutul firii
cu ploi şi cu lumină fecundează gândul.
Din el erup scântei vulcanul aprinzându-l
în inimă, în sipetul trăirii.

Chiar miniatural ca să-i încapă-n mână,
aceea hărăzită, din care pleacă pod,
cerul primit în dar, legat cu nod,
cere să se reverse şi cere să-i rămână.

Odată ce-a văzut răzbind dintre tăceri minunea
n-ar mai putea s-o lase din strâmt căuş de palme
unde-a ţinut 'nainte furtuni, rar ape calme,
şi n-ar putea să-şi vindece-n oglinzi doimea.

Degeaba luptă în mintea ei opinii
adverse în averse cu fulgere brăzdând;
nu pot să-i amuţească dorul înalt de gând
şi iar s-o rătăcească în grijile mulţimii..."

Logodnă de o seară ...

Logodnă de o seară..

de Carmen Pricop 

,,Deschizi fereastra larg, aripi îi sunt canaturi,
prin ea zăresc furtuni şi pace şi intru ca în templu,
cuvintele sunt pline şi miezul îl contemplu
până-s furtuni şi pace în mine. Le legi şi le frămânţi, aluaturi
ce cresc şi plămădesc noul cel fraged şi născând,
emoţie neîncepută, cuvânt, idee fremătând.

Ai palmele cu inimi pline şi ele bat în ritmul tău,
dacă le spui să se oprească oftează o secundă,
dacă le-alergi se-avântă, le-arunci şi cad în hău,
le prinzi cu mila unui rege bun din valul ce inundă,
salvare pentru încă un salt, un zbor, o stea
pe care-o laşi pecete pe fiecare dintre ele
şi care nu apasă, nu arde pân' la scrum şi-i grea
numai în înţelesuri despletite închipuind inele:
logodnă de o seară printr-un surâs, o lacrimă,
ori un sărut, tăcere, o şoaptă şi-un sâmbure de patimă.

Un pas în faţă, ieşi de sub reflectoare,
deschizi fereasta larg, pierzi aura de zeu,
devii un om, dar cu atât mai mare
şi prin fereastră laşi, sublimă întâmplare,
emoţii să reverse şi să se-ntoarcă între eu şi eu.

Rămân c-o întrebare: cum aş putea să prind
într-un balon de spumă fără sfârşit în timp
logodna de o seară şi să o ţin vie, mereu la fel trăind,
zi după zi şi anotimp dup-anotimp
până ce iarna albă-mi va ninge printre rânduri
şi-mi va-ngheţa de tot ferestrele din gânduri?"

marți, 3 decembrie 2013

Locul căuș ...

Locul căuș

de Luminita Amarie

,,Vei vedea,
totul va părea fără ecou.
Îți vei spune că nu va merita să rămâi-
Pașii tăi vor lua drumul uitărilor.
Zâmbetul tău va purta o perdea din flori de gheață.
O să ți se pară povestea voastră una banală-
Alte trupuri mâinile tale vor mângâia,
Alte ferestre sufletul tău va lumina.
Sângele tău, alți crini va transforma în maci,
În focul cărora ai să adormi dar, ah! Nu vei fi îmblânzit de nici o făptură
Căci, ea doar una este.
Nimeni nu te va găsi acasă,
Nimeni nu te va aduce ție.
Gol, dar plin de ea - fără să știi, inima ta va deveni o apă,
Deasupra căreia, ceața nicicând va ascunde soarele.
Vei trăda fiecare umbră, căci ei o vei asemăna,
Vei minți fiecare privire, căci bucuria ei în ochii altora o vei zări.
Ai să clădești ziduri înalte,
Niciodată însă nu vei reuși să seci iedera ce le va acoperi.
Împânzită va fi inima ta într-un val de mătase
Mâinilor ei asemănător
Acolo va fi ea îmbrățișându-te
Mereu în fața ta, mereu în urma ta, mereu în tine
Ai să vezi, va fi simplu, te vei minți și ai să mergi
O vreme falnic,
Unde pașii tăi orbiți de drumurile dăltuite te vor purta.
Apoi, când obosit vei ști cât ai greșit,
Lăsând în urmă locul tău,
Singurul după forma trupului locuit de sufletul zbuciumat,


Ai să te-ntorci
la fericirea ta,
pe urmele ei."

Povestea voastră

Povestea voastră

de Luminita Amarie

,,Nu i-au spus nimic, dar ea
Știa că o să doară,
căci el doare numai.
Nu au pregătit niciunul
liniștea care urma să cadă,
Dar ea știa că numai în liniște se poate plânge,
Numai în tăcere se poate pleca.
Era momentul lor alb-
Cuvinte degeaba avea.
Împrăștiate îi erau toate gândurile,
Doar respirul devenise frânghia care îi unea.
Nu a învățat-o nimeni pașii orbilor,
Nu i-a spus nimeni că fericirea este de fapt un sfârșit,
De aceea, nu știa cum să fie,
Dar era. Era ea. Era ea și el știa că e ea.
Și au început să se iubească-
El locuia dincolo de trup,
Ea îl locuia pe el.


Într-o cafenea,
Într-un oraș, numit al luminilor,
O femeie așteaptă întunericul.


Altundeva în lume,
Un bărbat se întreabă cine îi mângâie gesturile.


Știu despre ei
că sunt singurii singuri,
de unde și puternici,


Și că iarăși vine iarna."

miercuri, 6 noiembrie 2013

SILENCE....aici se moare...





,,Mi-am închis ochii şi am trecut în nefiinţă.
 Nici un gând, nici un sunet, nici o percepţie, nici un fel de senzaţie. 
Nu exista nici spaţiu, nici timp."

Ioan Petru Culianu în Jocul de smarald

"Mergi până unde nu mai poţi".




motto: "Doamne, spune-mi până unde să merg?"
... iar Dumnezeu i-a răspuns cu glas senin: "Mergi până unde poţi!"
"E prea puţin, Doamne! Cere-mi mai mult!", s-a îndârjit omul. 

Dumnezeu i-a răspuns cu glas la fel de senin: "Mergi până unde nu mai poţi"...
(Nikos Kazantzakis)

,,Şi-am mers. Şi am ajuns. În faţa mea.
Nimic, nimic, nimic nu se mişca
Întregul Univers era un punct
Pe lama unui fir de păr cărunt
În jurul meu nici spaţiu şi nici timp
Nici lume şi nici zei şi nici Olimp
Nimic, nimic, nimic şi numai eu
Şi neputinţa mea.
Şi Dumnezeu..."

poezie de Iurie Osoianu

PRECAUTIE




Precautie..

de Marin Sorescu

,,M-am imbracat c-o armura
Facuta din pietrele care-au ramas
Dupa ce a trecut apa.

Mi-am pus o pereche de ochelari
In ceafa,
Ca sa pot vedea numai
Cu mintea
De pe urma.

Mi-am protejat
Mainile, picioarele, gandurile,
Nelasand nici un loc liber
Care sa poata fi atins de mangaieri
Ori de alte otravuri.

Chiar inima din piept
Mi-am acoperit-o cu o carcasa
De broasca testoasa
Ce-a trait 800 de ani.

Cand totul a fost gata
I-am raspuns tandru:
- Si eu te iubesc. "

marți, 5 noiembrie 2013

CINEVA....



"cineva, nu stiu cine
a trecut atât de aproape de mine
încât i-am auzit bataile inimii
a fost, probabil, gândul
daca ai fi fost tu, te-ai fi oprit
mi-ai fi atins fruntea gânditor
si-ai fi spus: Ce bine e lânga tine,
minunea de gând!…
e în trecerea soarelui pe bolta
un înteles pe care doar noaptea îl stie
undeva, într-o dimineata împreuna
deschid fereastra si întind bratele
spre cer
ma cuprinzi cu grija si ma înalti
sunt un pic lebada, asa în camasa alba
aripile mi se zbat în adânc dureros
as vrea sa ma avânt din mine
ma cobori temator si soptesti
unde vrei sa pleci, pasare-lumina?
nu stiu ce sa raspund –
simt un dor strain
îmi spun ca am puterea sa zbor
sustii ca am fruntea fierbinte
când ma linistesc, îmi aduc aminte
spre tine voiam sa zbor..."

Mariana Fulger

STARE....





,,Sunt stări pe care nici măcar Dumnezeu nu le poate bănui, 
deoarece stările cu adevărat mari nu se pot naşte decât în imperfecţiune "
(Emil Cioran)

FUGARA....

 

Măştile care corespund unui număr de cinci „răni” importante pe care ni le creăm de-a lungul vieţilor, au fost descrise de Lise Bourbeau în cartea sa „Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înşine” .

1. Fugarul - rana de respingere

,,Respingerea este o rană foarte profundă, deoarece cel care suferă din cauza ei se simte respins în fiinţa lui şi mai ales în dreptul lui de a exista. Cei care ne resping apar în viaţa noastră pentru a ne arăta cât de mult ne respingem pe noi înşine. Această rană apare foarte devreme în viaţa unei persoane – încă de la naştere sau chiar înainte de a se naşte. Un astfel de exemplu este copilul care nu este dorit sau copilul care are alt sex decât doreau părinţii. Din momentul în care bebeluşul începe să se simtă respins, începe să îşi creeze o mască de fugar. Corpul fizic este îngust şi contractat – ceea ce îl poate face să dispară mai uşor, sau să nu fie prea prezent sau prea vizibil într-un grup. Este un corp care nu vrea să ocupe prea mult spaţiu.Fugarul este o persoană care se îndoieşte de dreptul ei la existenţă şi aproape că lasă impresia că nu s-a încarnat în totalitate.

Fugarul preferă să nu se ataşeze de lucrurile materiale, căci acestea l-ar putea împiedica să fugă atunci când doreşte.Se întreabă ce caută pe această lume şi îi este greu să creadă că va putea fi fericit aici. În schimb îl atrage tot ceea ce ţine de spirit, precum şi domeniile intelectuale, dar nu este vorba de o autentică aspiraţie, cât de o tendinţă de evadare.Căci fugarul are tendinţa de a fugi în lumea lui. Lucru care explică de ce acest gen de copil este de obicei cuminte şi liniştit, nu creează probleme şi nu face mult zgomot.

Rana de respingere este trăită în legătură cu părintele de acelaşi sex.Acest părinte a contribuit la activarea rănii deja existente. Părintele de acelaşi sex are rolul de a ne învăţa să iubim, să ne iubim şi să dăruim iubire. Părintele de sex opus ne învaţă să ne lăsăm iubiţi şi să primim iubirea. Dacă ai această rană se explică dificultăţile pe care le ai în a te accepta şi a te iubi.

Fugarul se crede nul, fără valoare şi e convins că ceea ce face el este lipsit de valoare.De aceea este posibil să încerce prin orice mijloace să fie perfect, pentru a se valoriza în ochii lui şi în ochii celorlalţi.Caută perfecţiunea în tot ceea ce face, deoarece crede că, dacă face o greşeală, va fi judecat. Iar a fi judecat este echivalent cu a fi respins. Nu poate vedea faptul că este mai bun decât alţii în anumite domenii. Îi este greu să creadă că cineva îl poate alege ca prieten, ca partener sau că oamenii pot să îl iubească cu adevărat.

Când i se acordă prea multă atenţie, îşi pierde mijloacele, îi este teamă că ocupă prea mult spaţiu.Iar dacă foloseşte prea mult spaţiu crede că deranjează. Iar a deranja, înseamnă pentru el că va fi respins de persoana sau persoanele pe care crede că le incomodează, că le deranjează.

Temerile fugarului, care îl împiedică să comunice clar şi să-şi exprime cererile, sunt următoarele: teama de a nu fi interesant, de a fi considerat nul sau fără valoare, de a fi neînţeles şi teama că celălalt îl ascultă din obligaţie sau din politeţe. În acele situaţii, rănile sunt cele care preiau controlul acţiunilor realizate.

Cea mai mare teamă a fugarului este panica. Imediat ce crede că e pe cale să intre în panică într-o situaţie anume, prima lui reacţie va fi aceea de a se salva, de a se ascunde sau de a fugi.

Rana de respingere este pe cale de vindecare atunci când persoana respectivă se va afirma tot mai mult şi va îndrăzni să ocupe locul care i se cuvine. Mai mult, dacă i se pare că cineva a uitat de existenţa ei, se poate simţi foarte bine aşa cum e. Va trăi mult mai puţine situaţii în care îi va fi frică că intră în panică.

În spatele măştii de fugar se ascunde o persoană capabilă să facă foarte multe lucruri, cu o bună rezistenţă la muncă, descurcăreaţă, dotată cu o mare capacitate de a crea, de a inventa, de a imagina; cu aptitudini speciale de a lucra sigură; eficientă, se gândeşte la detalii; reacţionează repede; ştie să facă exact ce trebuie în caz de urgenţă; nu are nevoie de ceilalţi cu orice preţ; poate foarte bine să se retragă şi să fie fericită singură."

luni, 28 octombrie 2013

Numai pietrele...

,,Numai
pietrele
Ştiu

tacă
Alt
cuvânt
Altă
singurătate"
Costel Zagan

Acceptare...

,,Să îndrăznesti să trăieşti singur este un curaj foarte rar,
mulţi ar prefera să-şi întâlnească cei mai răi duşmani pe câmpul de luptă
decât propriile inimi într-o cameră izolată. "
Charles Caleb Colton

Cândva o femeie iubea un bărbat...



"O să se întâmple, o să vină clipa din urmă
străină și târzie
Femeia aceea de departe, femeia aceea care nu se aseamănă decât cu depărtarea
Femeia aceea care privește tăcerea în ochi și
îi zâmbește cald
Tăcerea care a mistuit-o
Tăcerea care iată, i-au înflorit ridurile și i-au albit mâinile
Pesemne că a trăit mult
Vremelnic și parcă prea din răsputeri
Femeia aceea va veni și tu o vei privi neputincios
Ai să-i auzi gândurile răsunând în ființa ta
Ai să o vezi plângând
Ai să o vezi așteptând o izbăvire
Ai să-nțelegi din solitudinea trupului ei durerea pură
Ai să o vezi plecând
Ai să o vezi la fel ca atunci când era
Când ar fi putut să fie frumoasa ta
Dar n-ai să te mai poți apropia
Ai să o recunoști după singurătate
Se pare că a zâmbit blând și mult
Senină și tăcută
A mințit mereu când spunea că e bine
A mințit mereu când spunea că se-ntoarce
Se gândește acum la fericire
La toate drumurile și la el
La el care
nu a rămas
La el care nu știe nici măcar dacă a venit vreodată
cu el însuși către ea
La el care... ah! La el care ești tu!
Liniștită își spune adevărul singură
Privindu-și umbra pe asfaltul rece
Cândva pământul era cald
Cândva o femeie iubea un bărbat și atât
Cândva nimeni nu-și privea în ochi însingurarea
Căci singurătatea nu era decât tămăduitoare și apropia oamenii
Va veni ziua când
Ai să privești o femeie singură
mai singură decât o întreagă viață petrecută în singurătate
Dar ochii ei nu vor mai putea să te vadă
Mâinile tale nu o vor mai putea apropia

Ziua aceea este prea târziul."

LUMINITA AMARIE

duminică, 13 octombrie 2013

O,suflet...



,,O, suflet, tu, văpaie stinsă,
Cenuşă-a unui dor din ceruri,
De ce ţi-e umbra-aşa de-ntinsă
Şi golul plin de-aşa misteruri?
De ce nu ştiu care ţi-e scrisul
Şi care-i vrerea ta în toate...
Aşa, eu parcă-s o cetate
Şi tu că-ntr-însa eşti proscrisul.
O, suflet, spune-mi ce te doare?
La ce gândeşti? ce-ai vrea să fii?
În mine stai ca la-nchisoare,
Eu sunt prea mic, — tu eşti prea mare,
Dar cine eşti? De unde vii?
Zădarnic mă încerc a-l face
Să-mi spuie-o vorbă... el e mut!...
În trista mea formă de lut
Ca orice suferă, el tace. "

de Duiliu Zamfirescu

Asteptare...



,,Cică lucrurile mai trec odată
Pe unde-au mai fost
Ca nişte sentimente comete.
Trebuie numai să ştii să le-aştepţi,
Trebuie numai să rupi,
Stând pe loc
Infinite perechi de ghete.

Asta înseamnă că salcâmul
Tăiat astă-toamnă
Se va mai înălţa pentru o clipă
Pe vechea lui rădăcină.
Că tu mă vei mai iubi cu adevărat
Peste câteva miliarde de ani lumină.

O, poate nu mai e mult până-atunci,
Cine ştie!
Iată, eu am şi-nceput să te-aştept
Măsurând timpul cu barba,
Veşnicie cu veşnicie. "

de Marin Sorescu

Tremură ’nserarea în amintire...



Tremură ’nserarea în amintire...
de Valery Becart

,,E singură pădurea.
În fiecare frunză e-o chemare.
Pe trunchiuri tremură-nserarea,
ca o amintire,
lăsată pradă furtunilor din noi.

Într-un convoi,
se prind potecile uitate, izvoarele
secate,
surâsul tău
şi cerul prăbuşit
peste-a extazului îmbrăţişare,
întemniţată toamnă,
între vis şi ploi.

Ard stelele în noapte.
În fiecare poezie, e-o umbră solitară.
E-o tresărire...
Tu ai plecat asemenea unui amurg
grăbit,
să cauţi vremelnic lumina
într-o altă privire.

Cuvintele mele se sting
în fiecare frunză
şi-n fiecare floare adorată.
Cuvinte!
Dar o mie de întrebări se înalţă
din flăcări
şi-aleargă cu toamna,
spre ultimul drum
cu miros de dragoste şi soare.
Zadarnic se zbate
aurul clipelor
- singurătăţi abandonate -,
într-un vârtej de scântei
şi aduceri-aminte..."

Mi-e dor...




"În mine este o tristețe nedefinită, doar așa, ca o bluză de borangic care-mi îmbracă inima. Nu doare, nu rănește, nu zgârie. Doar înfășoară tăcută, inima, ca într-un cocon.

Poate că mi-e dor.
Poate că e numai timpul care-și târșâie picioarele, prin mine.
Poate că ești tu, departe ...

Nu știu ce e. Tăcută, nu plânge, nu cere, nu întinde mâna, doar stă ghemuită și țese, țese-n jurul inimii mele, o cămașă străvezie, de borangic - ea, tristețea mea ...

Și poate că este, totuși, dor ..."
Herescu Elena Laura.

duminică, 1 septembrie 2013

Îmi potrivesc ceasul după tine...




Îmi potrivesc ceasul după tine...
Marius Tuca

,,Te rog să-ți faci timp pentru mine,
Ai putea să începi cu o secundă în fiecare zi,
O secundă în care să taci și tu, să tac și eu,
O secundă în care să mă privești tu, să te privesc și eu,
O secundă în care să respiri și tu, să respir și eu,
O secundă în care să uiți tu, să uit și eu,
Pentru că eu îmi potrivesc ceasul după tine.

Te rog să-ți faci timp pentru mine,
Poți continua cu două secunde,
O secundă în care să taci tu și o secundă să tac eu,
O secundă în care să mă privești tu și o secundă în care să te privesc eu,
O secundă în care să respiri tu și o secundă în care să respir eu
O secundă în care să uiți tu și o secundă în care să uit eu,
Pentru că eu îmi potrivesc ceasul după tine.

Te rog să-ți faci timp pentru mine,
Să-ți dai ceasul cu o secundă înapoi,
Ca mecanismele trupurilor noastre să se întâlnească la fix,
Nici cu o secundă mai devreme, nici cu una mai târziu
Într-o armonie perfectă a sutimilor de secundă și orgasm
A miimilor de secundă risipindu-se în fiecare picătură de sânge
Pentru că eu îmi potrivesc ceasul după tine.

Și-n definitiv nu cred că trebuie să-ți faci timp pentru mine
Când există atâta alchimie între noi, până la chimie,
Ce mai contează o secundă în care să taci și tu, să tac și eu,
O secundă în care să respiri tu și o secundă în care să respir și eu
Dacă pe același cadran al lumii și al timpului,
Istoria bing-bangului va consemna în cartea sa,
Avem același puls și aceeași oră
Ca două secunde într-o secundă,
Ca două ceasuri într-un ceas,
Pentru că eu îmi potrivesc viața după tine."

Am să te iubesc până la sfârşitul lumii....




Am să te iubesc până la sfârşitul lumii (cuprins)
Marius Tuca

,,Am să te iubesc până la sfârşitul lumii
Aşteptând apoi ca facerea să mai aibă loc o dată,
Cu Apocalipsa nu te poţi juca de-a mama şi de-a tata
Trebuie să nu mimezi tragedia ce stă să vină,
Să nu ai aerul ştiutor că totul se pregăteşte să nu mai fie,
Sărută-mă, totuşi, cu sentimentul c-o să intrăm în istorie
Fă-o patetic, din tot sufletul, şi nu trage cu ochiul să vezi ce spune lumea.

Am să te iubesc până la sfârşitul lumii
Dar vreau mai multă responsabilitate din partea ta,
Totul trebuie să fie firesc totodată, nimic fals
Până şi suspinele trebuie să fie adevărate
Vreau implicare, vreau dăruire totală
Nu jucăm aici într-o telenovelă sau în vreun vodevil
N-avem timp de repetiţii, dă totul dintr-odată.

Am să te iubesc până la sfârşitul lumii
Să nu crezi că mai avem nevoie de scenarist
Ca să împlinim ce ne-a fost dat să fie,
Nu aştepta din culise replicile epocale,
Nu vin de acolo, nu le ştie altcineva în afară de tine,
Spune-le ca pe o banală declaraţie de dragoste,
Împacă-te cu gândul că n-o să te aplaude nimeni.

Am să te iubesc până la sfârşitul lumii
Şi nu-mi pasă când şi cum o să cadă cortina,
Totul e să ne intrăm în roluri şi în piele,
Nici prea exacţi, nici prea inegali, nici foarte-foarte,
Tu să fii tu, eu să fiu eu, noi să fim amândoi
Ca înr-o dragoste care începe acum şi habar nu are când se sfârşeşte.

Am să te iubesc până la sfârşitul lumii
Aşteptând apoi ca facerea să mai aibă loc o dată,
Lasă până atunci toate emoţiile să te cotropească,
Dăruieşte-te ca şi când am fi doar noi doi pe lume,
Nu mă întreba cum e asta, n-am de unde să ştiu,
Pesemne că ar trebui s-o faci pentru prima şi ultima dată
Mai ales că nu se va trage nicio dublă.

Am să te iubesc până la sfârşitul lumii.."

Jertfa....



jertfă...
Leonid Iacob

Sus,
în muntele-morţii,
am rămas
agăţat de un dor,
timpu-mi
muşcase din sorţii
pustiiţi
şi ascunşi într-un nor.

te lăsasem
pe tine pe-o stâncă
cu buchetul de flori
dintr-un vis
şi-ntre noi şi lumea
nespus de nătângă
se-adâncea
o tăcere de-abis.

În clepsidra
ce sta răsturnată
mai erau
dâre mici de nisip,
singurătatea
stătea disperată
şi-mi venea
din rărunchi ca să ţip.

acolo,
pe stânca de sare
răstignisem cândva
al iubirilor chip.
Şi de-atunci
Simt iubirea cum doare
Şi tot ţip. Şi tot ţip.
Şi tot ţip… "

Tu ma auzi?




la porţile…

Prin nisipul
prelins printre degete
timpul sună
sună prea repede.
Tu ai închis
porţile,
roţile.
Tu le-ai întors
visele
sorţile

Inima mea,
strigă iar nopţile
ramul să-i dea
visele,
porţile,
chip
şi nechip
tălmăcindu-şi cuvintele,
şir de cocori
printre nori
rătăcindu-le.

unde eşti tu?
unde-s izvoarele?
lumi
din genuni
întunecă soarele,
arse îmi sunt
buzele,
mâinile
şi nu mai ştiu
cum să sting depărtările
şi din văzduh
să cobor
astăzi mările.

Tu mă auzi?
Sunt tăcere adâncă.
Marea din mine
tălăzuie încă…
Dar undele mele
prinde-le toate…
sunt totuşi aici
lângă porţi ferecate
şi din nou mai încerc
să le-aduc alinările
din dor de iubiri
colindând depărtările."

Leonid IACOB

vineri, 16 august 2013

Zboruri si vise....




"Sant seri cand tot cerul mi se pare pustiu, cu stele reci, moarte; intr-un univers absurd, in care numai noi ne zbatem pe o planeta de provincie ca intr-un targ in care nu curge apa, nu arde lumina si unde nu opresc trenurile rapide. Dar sant alte seri cand tot cerul fosneste de viata, cand pe ultima stea, daca asculti bine, auzi cum freamata paduri si oceane; fantastice paduri si fantastice oceane. Seri in care tot cerul e plin de semne si de chemari, ca si cum de pe o planeta pe alta, de pe o stea pe alta, fiinte care nu s-au cunoscut niciodata se cauta, se presimt, se cheama"… Steaua fara nume - Mihail Sebastian

In adancul din mine...

In adancul din mine...

Tarchila Nina

,,Tu nu stii cum ma curat de amanunte
uneori...
Cum imi sunt instanta proprie
in care striga la mine
propriile-mi legi,
cum imi lustruiesc creierii
cocliti de cuvinte...

Primejdios de cinstit,
cum incerc sa nu mai pun scut
intre inima si minte,
fara martori intru apararea mea
in afara cerului din zori
leganat printre crengi...

Atunci tai timpul in felii intunecate
si sar din toate definitiile stiute;
imi intorc universul pe dos
de atata lumina,
cuvintele incearca sa se-ascunda
disperate,
pierdute,
pentru ca se dezintegreaza subit
si nu-mi mai sunt de nici-un folos.

Tu nu stii! Cum sa stii
daca nu esti eu, niciodata!
Printre tenebre si zig-zaguri agitate,
in adancul din mine,
gasesc doar o fetita speriata,
in rochie albastra, de bal,
a carei imagine ma loveste fierbinte in piept
pentru ca mai poarta in ochi,
ca un soare,
ca un ghem bun si cald
nestingherit de nici-o intamplare,
vibrand dincolo de conventional,
o uluitoare, nesfarsita
candoare!!

Stii...atunci tare-as vrea sa fii eu!
Sa te izbeasca, dureros, sageti aurii in piept
in secunda in care-ai intelege uimit,
cine-am fost,
ce frumos am iubit,
cine sunt
si cine-am sa raman...mereu!"

Poveste simpla...



Poveste simpla...
Tarchila Nina

,,Eu tot veneam cu roiul meu de fluturi
In asfintituri tandre, de matase,
Sa fiu cu tine, sa te-ating o clipa,
Sa-nvat sa trec prin zidurile-ti groase...

Ti-am pus in suflet framantari nebune,
Te-am inaltat in zbor peste rutina;
Mi-ai fost o lume si ti-am fost un cantec,
Mi-erai lumina si ti-am fost lumina.

Dar ce pacat ca-n spaime iluzorii
Cuvintele frumoase ni s-au stins!
Tu te-ai temut ca o sa arzi prea tare,
Eu m-am temut ca nici nu te-ai aprins.

Si-acum, intr-un final anost, nebun,
Cand ne-ntepam in unghiuri ascutite,
Armatele de fluturi mi le strang,
Ca pe-un raspuns stiut te sterg din minte...

Iar daca-n inima tot te mai las o vreme
Ea a-nvatat tacerea...nu te teme!"

Nu-ti este dor?



Nu-ti este dor?...
Tarchila Nina

,,Noi nu ne-am imbratisat niciodata...
Doar aripile ni s-au atins intr-o zbatere lina
si fluturii ni s-au amestecat, aruncati fara vina
intr-o joaca haotica, inspaimantator de curata!

Mainile mele nu te-au mangaiat nici in gand.
Niciodata buzele mele nu te-au atins...
Doar in tarziile nopti, prabusite in vis,
inchipuirile lunii ma strabateau, plangand!

Ne-am sufocat fiecare-n cate-o sfera perfecta...
Doar sufletele dezgolite alergau intre noi
ingrozite in taina de-al iubirii suvoi
pe care-l inghetam intr-o uitare dementa.

Nici-un cantec nu ne mai leaga si sfera e sparta.
De n-ar fi atatia fluturi stranii in zbor!
Doar uneori ma intorc sa te-ntreb:...nu-ti este dor
de-mbratisarile care nu s-au intamplat niciodata?"

miercuri, 24 iulie 2013

Joc de rol...



,,Ma vanezi. Noapte de noapte iti intinzi arcul, strunesti ascutisul sagetii si tragi. Uneori suieratul ei imi mangaie urechea si cade alaturi. Esti suparat atunci. Nu-ti place sa pierzi. Te incrunti putin, iti dregi apasat glasul si iti incordezi toti muschii...Fixezi din nou vergeaua de lemn, intinzi corda cu toata forta pe care ti-o da barbatia si tragi din nou. Nu mai ratezi. Zambesti satisfacut de reusita, iti asezi fulgerele ramase neatinse inapoi in teaca si-ti domolesti sudoarea de pe frunte.  Privesti tacut spre mine.
Cateodata dorinta te doboara, si nu rabzi sa nu vii sa-ti vezi prada, inmuiata in balta de sange. Si sufletul nu te rabda sa nu-ti oferi sarutul -parinteste-pe frunte.Ochii mei, scaldati iar de apa mortii, nu-ti pot sustine privirea trufasa.
Alteori nu te mai obosesti si, cu lehamitea vanatorului invatat cu victoria, iti vezi de drum. Al tau. Mereu cumva paralel cu al meu.
Ne-am invatat cu vanarea asta...de vant. Si tu, si eu. Si fiecare isi stie si-si joaca cu sfantenie, rolul.
Si azi, ca si maine."
 http://aventuracondeiului.blogspot.ro/

marți, 23 iulie 2013

Seceris....





,,cu milă și durere-adesea rup
poemele ce-mi cresc adânc în trup
poemele de sânge și noroi
cu care pace fac și fac război

și le desprind din mine cu răbdare
cu-o ultimă, amară dezmierdare
și le trimit în țipătul de toamnă
când versul meu nimic nu mai înseamnă

culori visând un auriu năvod
se dau uitării-n drumul spre prăpăd
aș cere (cui) și timp și îndurare
aș cere drumul meu știut spre mare

și drept de-a-mi vindeca singurătatea
de-a mă-nvăța cu viața și cu moartea
primește tu neliniștile-acestea
și-nvață-mă cum să-mi închei povestea

cu cine să rămân în albul greu
când nu mai am nici cer, nici Dumnezeu
cuminte asfințește-n mine vina
și părul lung mi-l seceră lumina "
 Elena Chiriac