Atat de singur...

,,în pumni strângi tristeţea
şi-n insomnii

înaintezi în tăcere

de mână se ţin în tine
cărări îmbibate
sătule
de-atâta durere

îţi rogi dimineaţa să lase încă
pleoapele-nchise
să-şi reazeme lumea
de ochiul senin
pe cerul din vise

ferestrele ascund grijulii
resemnate
de tine lumina

timpul îngheaţă
scena e goală
şi trasă cortina

în lacrimi îţi joacă
amintirile-acum
prin orice-ntâmplare

cu umbre vorbeşti

că viaţa ţi-e scrum
pe nimeni nu doare "
Aura Popa

Noapte...

,,Nemărginită bolt-a nopţii,

Deschide tainica ta carte
Şi-ascultă-mi glasul zbuciumării
Neputincioase şi deşarte.
Doar mila ta n-o să se stingă
Când două mâini tremurătoare
Îşi împreun' nevolnicia
În chip de rugă şi iertare.

Azi ţintele de nestemate
Culege-le din cingătoare,
Căci ochii stelelor mă mustră,
Şi plânsul stelelor mă doare.
Azi orice picur de lumină
Din faţa ta îmbujorată
În ţintirimul larg al minţii
O cruce proaspătă-mi arată.

Le văd şireag... şi mă cutremur,
Şi fiecare clipă-mi pare
O fărmitură ce se smulge
Ca dintr-un cântec de pierzare.
Simt mintea dezgropându-şi morţii,
Căzând la fiecare groapă,
Şi jalea trecerii eterne
Mi-apasă plumbul pe pleoapă.

Când tu mi-aprinzi în mii de facle
Senina dragostei dovadă,
Înfiorându-se-n adâncuri,
Plâng ochii osândiţi să vadă.
Aducerea-aminte vine,
Şi din oglinda-i blestemată
Învie rostul celor duse...
Iar eu ascult ce-a fost odată...

O lume-şi desfăcea-nainte-mi
Comoara tainelor bogată,
Zvâcnea eternul ei cutremur
Sub tâmpla mea înfierbântată.
O patimă-mi robise ochii
Cu strălucirea ei păgână
Şi mă smulgea cu braţ de vifor
Din valul lumii de ţărână.

Simţeam fiorii-ndrăgostirii,
Măreaţa-mbrăţişare mută,
Când în amurg târziu de vară
Pământ şi boltă se sărută.
Şi-n smalţul pulberii de rouă,
Ce strălucea pe câmp, măruntă
Părea că firea-i hărăzeşte
Nădejdii mele dar de nuntă.

Eu mi-am zidit în nori altarul,
Şi inima, smerita roabă,
Îngenuncheată-n umilire,
Jertfea curata ei podoabă...
Azi nu mai este... Şi mă doare
Când vraja razelor senine
Aprinde-o candelă de veghe
Într-o biserică-n ruine...

Azi fulgerele mele-s stinse
Şi moarte-s zâmbetele toate
Şi nu va mai rodi nisipul
Din biata mea pustietate.
În lanţ de neguri şi uitare
Aş vrea amarul meu să-l ferec...
Nemărginită bolt-a nopţii,
Îmbracă-ţi haina de-ntunerec!

Aruncă vălul tău de umbră
Pe toate farmecele firii
Şi-ngroapă-n adâncimi de ape
Ispitele îndrăgostirii.
Pe scânteierile de rouă
Şi peste câmpul nins de floare,
O beznă grea, ca giulgiul morţii,
Să cearnă pace-adormitoare.

Când glasul tinereţii moarte
Şi-al viselor înfrigurate,
Rătăcitor, fără repaos,
La poarta sufletului bate,
Eu, învălit în întuneric,
Să-nchid zăvorul de la poartă,
Şi nici o stea să nu mai vadă
Singurătatea mea deşartă."

Octavian Goga

Cantecul dorului...

,,Dorurile mele
N-au întruchipare,
Dorurile mele-s
Frunze pe cărare...
Spulberate şi strivite frunze pe cărare.

În zadar le caut
Visurile mele,
Strălucită salbă,
Salbă de mărgele...
Minunată şi pierdută salbă de mărgele.

Tot ce-mi ţese noaptea,
Zorile-mi destramă,
Mi s-a dus norocul...
Nu-l mai plânge, mamă...
La icoana Preacuratei nu-l mai plânge mamă."
Octavian Goga

Psalm Dragostei..,

,,E înca în mine greul pietrelor, dintre cari
m-am ridicat cînd zi s-a facut.
Dragoste, împrumuta-mi tu usurinta
cu care norii albi umbla-n azur peste abisuri
si gratia fara fiinta a verdelui, frunzelor.
Simt înca în mine greul pamîntului si deznadejdea
lutoasa. În mine tînguitoarele nopti.

Neguri mai staruie-n gînd
si talpile fara de voie mai prind radacini
pe drumuri neprietenoase.
Din trecut cîteodata mai vine un vînt.
În ceasurile desprimaverii, dragoste,
în ceasurile-acestea, ce singura tu le numeri,
caci numai tu nu ai amintirea
marilor întunecimi,
fa sa uit cumplita povara
a vazduhului negru, ce-l port pe umeri
si da-mi taria de a suporta
bucuria eliberarii."

Lucian Blaga

Resemnare....

,,Vezi,Doamna Tacuta,se-apropie seara,

Se face tarziu in iluzii,vantul de toamna
Loveste cu-amintiri uscate in geamuri.
Calatorim fara sa stim ce ne-asteapta,
Ne-nchidem mai mult in noi insine,intram
Mai adanc in tinutul tacerii de care ne temem.
Si vine vremea rememorarii,vine un timp
Cand atingem cu gandul lucrurile uitate,
Vine un duh care ne sperie anii cu noapte.
Vezi,Doamna Tacuta,atatea drumuri zadarnice,
Se depusera-n noi.Cineva nevazut
Numara copacii uscati pe unde trecuram,
Cineva numara stelele moarte si spaimele
Ce n-au fost prevazute de nimeni.
Acum vine seara si suntem mai singuri,
Decat in iubire.Pulpele-ti lungi au fragezimi
Nebanuite de ceara.Mainile tale sunt reci
Ca asteptarea neagra a lutului.Iti las
Ceea ce n-am putut lasa niciodata:
Aceste chei ruginite cu care trebuia sa deschid
Ziua unde-a locuit o fata cu privirile verzi.
Aud cum imi creste in ochi culoarea pamantului.
Mai departe plec singur"

Anghel Dumbraveanu

Lumea amintirilor ....

,, Cobor în miez de noapte
Fluturi albi mă poartă în lumea amintirilor,
Unde este iubirea.
Fiecare gând, fiecare vis
Mă aduce în acest loc,
În lumea amintirilor.
Trăieşti într-o poveste,
Scrisă de mine.
Te-am închis într-o lume,
Unde pot să ajung la tine de câte ori te caut.
O lume în care suntem numai noi doi
Te păstrez aşa un timp, o viaţă....
Nu ştiu....
Mă reîntorc în lumea amintirilor.
Vântul mă duce la tine,
Pe un drum cu aromă de camelii.
Fiecare lacrimă îmi atinge tăcerea sufletului,
Dorul meu te strigă.
Eşti prins aici,
În ramurile inimii mele.
Pentru că nu te mai întorci
Te las să trăieşti în lumea amintirilor.
Rămâi în povestea mea,
În care îţi dăruiesc iubirea.
Aici nu eşti un străin;
Eşti îmbrăţişarea pierdută,
Eşti sărutul ascuns în noapte,
Eşti apusul tristeţii mele.
Rămâi în povestea mea
În care noaptea mă cheamă
Să-ţi caut privirea
Să-ţi las o urma în suflet
Ca să mă găseşti în povestea ta.... "

de Camelia Voicu

As vrea sa zbor....

,,...ma simt un om fara sens si nu-mi pare rau ca n-am nici un sens.
Si de ce mi-ar parea rau,cand de haosul meu nu se poate alege decat haosul?
In mine nu exista nici o vointa inspre forma, spre cristalizare,sau un ideal.

De ce nu zbor,de ce nu-mi cresc aripi?Nu este in dorinta mea de zbor o fuga de existenta?
Si n-as fugi in acest zbor cu toata existenta,cu tot ce e fiinta?
Simt in mine atata fluiditate,incat ma mir cum de nu ma topesc si nu curg.
As vrea ca fiinta mea sa se transforme intr-un fluviu cu ape tulburi si navalnice care sa poarte numele meu si care sa curga ca o amenintare apocaliptica.
Oare va stinge aceasta apa focul din mine si focul din mine va evapora aceasta apa?
In mine sunt numai aburi si scantei, inundatii de foc si incendii de apa....."
Renuntarea......Emil Cioran

De ce te mahnesti,suflete?

Dansând cu lupii…
de Rely Tarniceri


,,Am ieşit în noaptea plinei luni
şi-am dansat cu lupii…
m-am prins în hora lor nebună,
unduitor, fantastic şi rebel,
urlând la lună…

am descifrat misterul ropotelor de ploaie
sfâşiată prin ramuri de copaci
lacrimi ce vor să spele lumea
de ea însăşi
cabale îngânate de vraci…

am găsit nedorite răspunsuri
la întrebări pe care nu le-am pus

privesc cornul lunii-n apus
mai ascunde în ea nepătrunsuri
dar ceasul s-a dus

mi-e sufletul gol, zdrenţuit,
mă paşte-un cumplit dor de ducă
luna păleşte năucă
iar lupii privesc liniştit
o nălucă......"

Iarta-ma,Doamne....

,,Tu, Tată din ceruri, priveşte, ne iartă
biet sufletul rob în trup de zăpadă,
tăcerea prelungă, cuvintele goale
şi mîna ne-ntinsă spre mîinile Tale.
Ne iartă orbirea şi teama de noi,
cămările-nchise şi pasul greoi,
ne iartă aripa purtată aiurea,
ne iartă uitarea şi iartă pădurea
cea plină de Tine dar fără de schit.
Mă iartă c-am fost uneori fericit
şi, fără să ştiu, am crezut că mă doare
să-mi dau fericirea în palmele Tale.
Şi iartă, de vrei, tot ce-n urmă-am lăsat
cu pete de tină, de ger, de păcat
şi iartă-mă Doamne că nu am zîmbit
cînd trupu-mi purta urme-adînci de cuţit
şi n-am dat bineţe cînd îngeri în zbor
şopteau că-i de-ajuns şi că-i timpul să mor.
Mă iartă de toate şi cîte-or mai fi.
Miroase a iarnă şi-a colind de copii
şi-a noapte miroase. e vremea de-acu'
să ieşim noi Doamne şi să intri Tu."
 Fabian Anton