,,Nu mă tem niciodată de moarte
La sosirea unui alb anotimp,
Poate doar de un gri ce desparte
Timpul meu limitat de alt timp.
La sosirea unui alb anotimp,
Poate doar de un gri ce desparte
Timpul meu limitat de alt timp.
Nu mă tem de iubiri interzise
Inchiziţii de rugi când îmi pun
Spinii umbrei absurd peste vise,
Pe cuvântul ce nu pot să-l spun.
Inchiziţii de rugi când îmi pun
Spinii umbrei absurd peste vise,
Pe cuvântul ce nu pot să-l spun.
Nu mă tem de o altă schimbare
În banalul meu fel de a fi,
Poate doar de un vânt care doare
Cu un zbor de petale-argintii.
În banalul meu fel de a fi,
Poate doar de un vânt care doare
Cu un zbor de petale-argintii.
Nu mă tem că o frunză în toamnă
Peste sufletul meu va cădea
Poate doar de un fulg ce mă-ndeamnă
Spre o iarnă eternă şi grea.
Peste sufletul meu va cădea
Poate doar de un fulg ce mă-ndeamnă
Spre o iarnă eternă şi grea.
Şi mai mult decât orice blestem
Doar de mine, de mine mă tem…"
Doar de mine, de mine mă tem…"
Mircea Moldovan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu