Leonid Iacob
Sus,
în muntele-morţii,
am rămas
agăţat de un dor,
timpu-mi
muşcase din sorţii
pustiiţi
şi ascunşi într-un nor.
te lăsasem
pe tine pe-o stâncă
cu buchetul de flori
dintr-un vis
şi-ntre noi şi lumea
nespus de nătângă
se-adâncea
o tăcere de-abis.
În clepsidra
ce sta răsturnată
mai erau
dâre mici de nisip,
singurătatea
stătea disperată
şi-mi venea
din rărunchi ca să ţip.
acolo,
pe stânca de sare
răstignisem cândva
al iubirilor chip.
Şi de-atunci
Simt iubirea cum doare
Şi tot ţip. Şi tot ţip.
Şi tot ţip… "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu