Călător printre stele...
de Carmen Pricop
,,Cărarea către stele e doar un obicei...
E-aşa uşor s-o pierzi: orbire de scântei
din foc de artificii care se-aprind aproape,
de care se prind iute dorinţele mioape,
mult mai uşor decât s-ar arunca spre stele
în depărtări, de ni se pierde lumina de la ele
pe drum, printre ispite şi printre iele dulci.
Şi-atunci, privind spre stele, mai bine-i să te culci
şi să alungi în somnul viselor ce-ai năzuit cu jind.
Când te trezeşti pierdută-i cărarea şi tu, cel risipind,
iar focul de scântei ce te-a orbit o clipă
şi-a prefăcut în scrum tot zborul din aripă
e stins demult din lume, şi-i stins şi-n amintire.
Aproape că nu ştii de ce, şi când, şi cum ţi-a ars întreaga fire.
Dar nu-i nimic, fiindcă acum, că te-ai trezit
şi-ai scuturat şi praful, şi ce te-a istovit,
un mugur de aripă oricând îţi stă să crească.
Aşa e totdeauna în ordinea firească...
Dar pân' s-ajungi la zbor, opinca de oţel,
toiagul greu şi trainic şi strâns în pumn şi el
te-or duce printre stele, încă un călător
ce nu se lasă nopţii, pe drumul cel uşor.
Chiar dacă ţi se pare că drumul ţi-e în jos,
că talpa de oţel în carnea tălpii-a ros,
că zborul ţi-e cădere, că arzi până la os,
din flacăra-ţi firavă, clipind anevoios,
o dâră de lumină se naşte tumultuos
şi colţul tău de cer răsare mai frumos."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu