sau singurătatea este centrul ființei mele
nu știu doamne și nu vreau să întreb pe nimeni
cine este creatura aceasta care îmi poartă numele fără frică
de undeva se aud cântece de dor
clopotul cheamă noaptea
tinerii se despart ca să învețe ritmul sângelui
peste tot despărțire
peste tot uitare
Iertați, iertați-vă și voi...
colbul crește
apa fierbe
noi privindu-ne abisul ne împotmolim în întuneric
nici o noapte nu vine fără moarte
această femeie frumoasă cu inima de pământ...
nimeni doamne nimeni nu este al mamei sale
cu toții am rămas pământului
au venit și au dat foc copilăriei
au tăiat din rădăcini bucuria
poartă pietre la gât ca să poată iubi
ca să poată muri
privesc mâinile
mângâi liniștea
ascult apa
scriu aici îmbrățișarea în care oamenii singuri pot adormi liniștiți"
Luminita Amarie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu