" Erai pe-un piedestal statuie caldă,
Un sfânt frumos cu suflet şi simţiri,
Din când în când te-nrouram cu lacrimi
Şi-ţi risipeam cenuşa din priviri.
Dar dintr-un joc de furii şi orgolii
Te-am răsturnat şi-amar te-am risipit
Şi m-am rănit călcând pe-atâtea cioburi
În carne mi-ai intrat când te-am strivit.
În jurul meu doar cioburi şi tăcere
Pe tine calc ca pe-un covor încins,
Sunt numai răni când mă-nvelesc cu tine,
Te strâng în pumni şi-n trupul meu învins.
Îmi eşti în sânge şi-mi pulsezi sub tâmplă
Durerea aceasta crudă ne dezleagă
Decât o cicatrice-n amintire,
Mai bine o rană vie viaţă-ntreagă.
Mi-e bine aşa c-un ciob de tine-n mine,
Durerea cărnii mele n-ai s-o ştii,
Atât mă rog să nu-mi fii alinare
Şi să nu fie leac în farmacii.
Să te lipesc la loc nu mai am vreme,
Mai mult să te împrăştii n-am putere,
Doar noaptea-n vis îmi eşti din nou statuie,
Iar dimineaţa, cioburi şi tăcere."...
Nuţa Istrate Gangan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu