,,ghiocei, maci, frunze galbene, flori de hârtie,
anotimp după anotimp derulate
între bucurii şi tăcere, disperări, rătăciri
prin iarna tăcută semănată în lume
de o inimă haină, încrâncenată,
fiecare căută urmele împlinirii
în locuri comune părăsite de ceilalţi...
simţi că totul poate fi iluzoriu,
dar ţi-ai dori să-ţi spună cineva, să-ţi confirme
că tăcerile, şoaptele, cântările, urletele tale
trec la fel de neauzite ca gândurile,
iar zbaterile tale între alt an şi următorul
par picioruşele unui miriapod neputincios
părăsit de carapacea protectoare
într-un târziu însingurat de decembrie.
Altfel, singur, mai speri..."
Maria Mihaita
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu