duminică, 30 decembrie 2012

In asteptarea ta....




,,În aşteptarea ta colind ceruri de ape
Şi spre înalturi, în ziuă
te vreau de mine aproape.
În aşteptarea ta
mă-nvălui de dragoste
vorbind îngerilor de ceaţă
în lacrimi de ploaie
poveste târzie în dimineaţă.
În aşteptarea ta
înfloresc temători
muguri de speranţă în gând
şi-adorm pe margine de vis
încă râzând.
Tu eşti tot ce putea să se întâmple mai frumos
în viaţă
şi, în aşteptarea ta
clădesc altare în tulbure gheaţă.
Nu, nu vreau să-ţi spun:«Străine!»
pentru că te cunosc de atâta timp
şi te iubesc tot de pe-atunci.
Erai acolo, în vise la mine.
Îţi ridicasem palate în doruri de stânci.
În aşteptarea ta
îmi rezem capul pe umeri de munte tăcut
şi clopote-izvoare ce bat în pădure de umbre
încerc să ascult.
În aşteptarea ta
mă învălui în turcoazul de noapte plăpândă.
Probabil, mă vei găsi puţin obosită
şi încă de tine flămândă.
În aşteptarea ta
mă rog să-ţi fie lin drumul de ape
şi, în dimineaţă târzie
cu o dragoste vei fi mai aproape."

Florina Sanda  Cojocaru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu