Tremură ’nserarea în amintire...de Valery Becart
,,E singură pădurea.
În fiecare frunză e-o chemare.
Pe trunchiuri tremură-nserarea,
ca o amintire,
lăsată pradă furtunilor din noi.
Într-un convoi,
se prind potecile uitate, izvoarele
secate,
surâsul tău
şi cerul prăbuşit
peste-a extazului îmbrăţişare,
întemniţată toamnă,
între vis şi ploi.
Ard stelele în noapte.
În fiecare poezie, e-o umbră solitară.
E-o tresărire...
Tu ai plecat asemenea unui amurg
grăbit,
să cauţi vremelnic lumina
într-o altă privire.
Cuvintele mele se sting
în fiecare frunză
şi-n fiecare floare adorată.
Cuvinte!
Dar o mie de întrebări se înalţă
din flăcări
şi-aleargă cu toamna,
spre ultimul drum
cu miros de dragoste şi soare.
Zadarnic se zbate
aurul clipelor
- singurătăţi abandonate -,
într-un vârtej de scântei
şi aduceri-aminte..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu