Cenuşă-a unui dor din ceruri,
De ce ţi-e umbra-aşa de-ntinsă
Şi golul plin de-aşa misteruri?
De ce nu ştiu care ţi-e scrisul
Şi care-i vrerea ta în toate...
Aşa, eu parcă-s o cetate
Şi tu că-ntr-însa eşti proscrisul.
O, suflet, spune-mi ce te doare?
La ce gândeşti? ce-ai vrea să fii?
În mine stai ca la-nchisoare,
Eu sunt prea mic, — tu eşti prea mare,
Dar cine eşti? De unde vii?
Zădarnic mă încerc a-l face
Să-mi spuie-o vorbă... el e mut!...
În trista mea formă de lut
Ca orice suferă, el tace. "
de Duiliu Zamfirescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu