"În mine este o tristețe nedefinită, doar așa, ca o bluză de borangic care-mi îmbracă inima. Nu doare, nu rănește, nu zgârie. Doar înfășoară tăcută, inima, ca într-un cocon.
Poate că mi-e dor.
Poate că e numai timpul care-și târșâie picioarele, prin mine.
Poate că ești tu, departe ...
Nu știu ce e. Tăcută, nu plânge, nu cere, nu întinde mâna, doar stă ghemuită și țese, țese-n jurul inimii mele, o cămașă străvezie, de borangic - ea, tristețea mea ...
Și poate că este, totuși, dor ..."
Herescu Elena Laura.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu