,,...Sunt obosită…
El îi zâmbi și-i cuprinse obrajii în palmele sale…
Odihnește-te în palma mea… lipește-ți obrazul de palma mea și închide ochii ascultând cântecul inimii mele ca un sonet pentru vioară în ceas de seară când cerul își roagă divinitatea pentru o lacrimă de ploaie.
Crezi că o să plouă?
Ar fi frumos, spuse el. Dar tu vei asculta ploaia și odată cu cernerea norilor se va destrăma și osteneala ta… Zilele sunt grele, grele de noi înșine, de faptele noastre, dar nopțile sunt , pot fi nespus de frumoase. nu ușoare, frumoase doar. De noi înșine, de respirația iubirii noastre.
Ea zâmbi , închise ochii și-și lipi obrajii în palmele lui, cuibărindu-se în inima lui , astfel încât nici un gând, nicio șoaptă, nici un zgomot sau aducere aminte să nu-i mai tulbure clipa, liniștea, pacea …
În felul ei, era fericită. De ce n-ar fi fost? Asculta cum ploaia cădea lin peste pământul însetat de rouă… Iubea…"
Odihnește-te în palma mea… lipește-ți obrazul de palma mea și închide ochii ascultând cântecul inimii mele ca un sonet pentru vioară în ceas de seară când cerul își roagă divinitatea pentru o lacrimă de ploaie.
Crezi că o să plouă?
Ar fi frumos, spuse el. Dar tu vei asculta ploaia și odată cu cernerea norilor se va destrăma și osteneala ta… Zilele sunt grele, grele de noi înșine, de faptele noastre, dar nopțile sunt , pot fi nespus de frumoase. nu ușoare, frumoase doar. De noi înșine, de respirația iubirii noastre.
Ea zâmbi , închise ochii și-și lipi obrajii în palmele lui, cuibărindu-se în inima lui , astfel încât nici un gând, nicio șoaptă, nici un zgomot sau aducere aminte să nu-i mai tulbure clipa, liniștea, pacea …
În felul ei, era fericită. De ce n-ar fi fost? Asculta cum ploaia cădea lin peste pământul însetat de rouă… Iubea…"
Traian Calistru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu