,,te rog, Doamne
poartă-mă prin lumea asta pe palme,
pe genunchi
ca un bunic nesfârșit de bun, spune-mi povești
te rog, spune-mi că mă iubești
uneori mi-e atât de frig
când cineva pleacă, te rog, fă un miracol, Doamne,
fă să tacă mintea în care nu știu cine vorbește prea tare
cine și ce este atât de trist în mine încât simt
că mă preling ca ploaia sfâșietoare,
ca plânsul
și mi-e frig, și mi-e frică, și strig
te rog, fă un miracol
stai lângă mine tu, mângâie
cerul și pământul cu ochii închiși,
scrie-mi un gând plăpând măcar,
un rând mic cu literele de bucurie
te rog, scrie-mi mie ...
fă ceva, să rămână oamenii copii,
să nu vină niciodată toamna, gheața, singurătatea
și moartea,
fă un miracol, te rog, ia de aici spaima, ia ura, ia boala
ia despărțirea, ia îndoiala
ia ridurile și firele albe de păr
te rog, Doamne, fă un Adevăr pe care să-l pipăi,
să-l pot urca, așa cum aș urca pe un munte
și tot ce-i ascuns pune pe străzi,
în felinare să strălucească sau dacă vrei pe frunte...
fă un miracol acum, fă-te în mine un far,
te rog, Doamne, iubește-mă iar...”
Maria Timuc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu