TĂCERI ÎNSINGURATE
Nu-mi mai doresc
Din tot ce am vrut
odată,
Când îmi doream
ceva
și nu era nimic,
Speranțele pierdute
vor sta
cuviincioase,
tăcute,așa,
cum au venit
pe rând.
Am sfărâmat
sub tălpi
și ultima iluzie,
Doar vântul
să m-aștepte
să-mi țină de urât,
Cu o strângere
de mână
în doar o clipă,două,
să-mi spulbere
prea plinul
din tot ce m-a durut.
Să nu îmi mai
amintesc
nimic din tot
ce a fost
Și să învăț sărutul
tăcerii pe de rost.
Oltea Lungoci
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu