Poem
,,iubito, mi-e dor să-mi reazem fruntea de tine
ca o pădure foșnind răscolită de aprig vânt la lumina stelelor aprinse ca niște candele în fapt de seară
inspirându-te în sufletul dornic de a se odihni de umbre.
ca o pădure foșnind răscolită de aprig vânt la lumina stelelor aprinse ca niște candele în fapt de seară
inspirându-te în sufletul dornic de a se odihni de umbre.
culmi de gânduri și de cernute clipe prin sita vieții se vor regăsi fericite, senine,topindu-se ca o genune sub mreaja mirării
atunci când simți-vor căldura și candoarea prezenței tale: fină atingere, două stele unindu-se în dansul divin al nopții pe necuprinsa boltă cerească
atunci când simți-vor căldura și candoarea prezenței tale: fină atingere, două stele unindu-se în dansul divin al nopții pe necuprinsa boltă cerească
iubito, mi-e dor: dintr-un colț de cer, sufletul meu caută să se împletească într-o poveste despre tine;
și atâta liniște
și atâta singurătate
departe de tumultul nefericitei lumi
și ninge cu flori, cu petale de dor
stihuri frânte în gând, vise frânte în timp
și atâta liniște
și atâta singurătate
departe de tumultul nefericitei lumi
și ninge cu flori, cu petale de dor
stihuri frânte în gând, vise frânte în timp
apoi mă trezesc alergând cu tine într-un lan de grâu, iar tu râzi, iar eu râd,
alergând până la marginea lumii care nu mai ucide
și nu mai plânge…"
alergând până la marginea lumii care nu mai ucide
și nu mai plânge…"
Traian Calistru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu