,,Niciodată nu mai iubise astfel, niciodată nu mai trăise astfel… Îl iubea și , poate îl ura, dar îl dorea și știa că viața ei nu va mai fi niciodată la fel… Nu, nu-l ura. Uneori îl înțelegea mai greu…- Pleci? o întrebă el.
- Plec. Acum. Dar mă întorc. Am vrut să plec pentru ca niciodată să nu mă mai întorc… Dar te iubesc. Și ești tu, oricât de greu ar fi să te înțeleg. Unic în felul tău. dificil, dar frumusețea aceasta se naște din tumultul tău… Nu m-aș simți femeie, suflet împlinit decât în preajma ta…
- Ți-ai dat seama acum de asta?
- Nu, nu acum. Doar că acum răspunsul care era în mintea, inima și-n ființa mea, în trupul meu, a explodat atât de minunat în culori fermecătoare….
- Te iubesc, îi spuse el..
- Știu. Primește-mă în brațele tale și nu-mi da drumul. Acum nu am nevoie de cuvintele tale, ci de parfumul inimii tale și de brațele tale pentru a-mi înveli tăcerea, sufletul, gândurile în căldura prezenței tale….
Ea zâmbi și se strânse în el abandonându-se brațelui lui, afecțiunii lui. Adormi fericită, extaziată. Se simțea iubită. Iubea….
Într-adevăr, diminețile fericite, reușite, împlinite erau în prezența lui, în brațele lui, în visele, poemele și neliniștile lui… Ea, femeia…"
Traian Calistru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu