,,Ma vanezi. Noapte de noapte iti
intinzi arcul, strunesti ascutisul sagetii si tragi. Uneori suieratul ei
imi mangaie urechea si cade alaturi. Esti suparat atunci. Nu-ti place
sa pierzi. Te incrunti putin, iti dregi apasat glasul si iti incordezi
toti muschii...Fixezi din nou vergeaua de lemn, intinzi corda cu toata
forta pe care ti-o da barbatia si tragi din nou. Nu mai ratezi. Zambesti
satisfacut de reusita, iti asezi fulgerele ramase neatinse inapoi in
teaca si-ti domolesti sudoarea de pe frunte. Privesti tacut spre mine.
Cateodata dorinta te doboara, si
nu rabzi sa nu vii sa-ti vezi prada, inmuiata in balta de sange. Si
sufletul nu te rabda sa nu-ti oferi sarutul -parinteste-pe frunte.Ochii
mei, scaldati iar de apa mortii, nu-ti pot sustine privirea trufasa.
Alteori nu te mai obosesti si,
cu lehamitea vanatorului invatat cu victoria, iti vezi de drum. Al tau.
Mereu cumva paralel cu al meu.
Ne-am invatat cu vanarea asta...de vant. Si tu, si eu. Si fiecare isi stie si-si joaca cu sfantenie, rolul.
Si azi, ca si maine."http://aventuracondeiului.blogspot.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu