,,Nu lăsa pe nimeni să vorbească despre durerea ta. Nici măcar pe tine.
Durerea ce o simțim atunci când suntem în mijlocul unei pierderi mari poate produce un fel de agitație dezorientată, incapacitate de concentrare, înfășurată într-o tristețe profundă și intruzivă care ne vine, ca și și când ne răpește – nu să ne tortureze, ci pentru a ne oferi un elixir puternic de vindecare. Doar că într-adevăr e ca naiba pe drum.
Dacă ești acolo, jos în genunchi, cu tricoul ud de lacrimile tale, cu fața umflată de plâns, cerșind pentru ca să se oprească, doar să știi că există mulți dintre noi cu tine. Intr-o mizerie. Frumoasă. Autentică. Profund umană. Deschisă larg.
Ești aruncat în valuri sărate de compasiune.
Purtat de mareele desprinse de existență.
Aruncat pe malul de tandrețe și bunătate.
Amintindu-ți că acest loc în care ne dizolvăm este un loc de creativitate intensă. Al creației în sine.
Este un loc cunoscut pentru magie-vindecare și pericol. Un loc între lumi. Un loc de putere reală de a ne răpi; pentru a ne arăta cum să facem și să re-facem sufletul din materiale re-folosite ale vieții noastre.
Durerea este un loc în care eu sunt ucenic.
Aceasta este un fel de durere, care vine pentru tine atunci când pierzi un părinte în boală sau moarte sau când îți dai seama că niciodată nu ai avut într-adevăr acel părinte deloc, nu în modul în care aveai nevoie. Sau poate că e un vechi loc de muncă ce l-ai pierdut. Sau un amant, soț, un partener. Sau pisica iubită sau un câine. Sau poate propria voce de a spune adevărul, pentru sufletul tău. Sau poate e durerea de la o boală cronică.
Sau încheierea bruscă a unui traseu foarte confortabil, dar uzat, ce nu ai crezut că se va sfârși. Sau un vechi prieten dispare brusc. Sau poate e pierderea unei iluzii a modului în care ai crezut că va funcționa lumea, dacă ai făcut exact ce trebuia. Poate că e ceva asemănător sau nu cu ceea ți se întâmplă acum.
Sau, poate că te simți incredibil de instabil, nesigur de următorul pas, la propriu și la figurat. Sau poate te simți că ai fost luat într-o țară străină, a nimănui, sau târât într-o alee intunecată din oraș, sau pierdut într-o mare pădure de conifere. Vreau să spun, într-adevăr pierdut. Te simți ca și cum ți-ai pierde mintea. Ca și când aceasta este propria apocalipsă. Și idea este, că asta este.
Dar, ca o ființă umană, este, în parte, ceea pentru ce suntem făcuți. A fi pierduți. Și să știi că va fi foarte probabil să nu rămână așa. Această pierdere mare în care te afli, va lua formă, îți va modela interiorul, arătându-ți ceva de suflet care poate re-forma exteriorul tău, iar apoi își va schimba din nou forma. Și nimeni nu știe de ce.
În chinurile de pierdere sfâșietoare ca aceasta, este o moarte subită și traumatică cu care ne confruntăm. O poți simți atunci când abia te trezești dimineața dintr-un somn profund. Când uiți complet că ea nu mai este pur și simplu acolo, lângă tine. Că el a plecat. Că nu vei mai auzi vocea ei sau simți din nou mâna lui. Că ritmurile pe care ați cântat împreună s-au încheiat, la fel ca muzica, atunci când se stinge lumina.
Și în acel moment, nu poți nici măcar să-ți amintești cum suna muzica. Nu ești chiar sigur dacă încă mai există.
Du-te ușor cu tine. Calmează rana. Caută ajutor real, ajutor empatic de la alții care îți arată capacitatea ta de a fi în măsură să stai cu tine în durerea ta, să ai această experiență de a fi sălbatic uman.
Și caută, de asemenea, de a-ți proteja inima îndurerată, acum, de oameni care nu au putut iubi la fel de profund ca și tine, și te pot întrerupe cu comentarii neverosimile despre modul în care cum de nu ai trecut încă peste durere că încă mai plângi atunci când îți amintești. Că nici nu poți spune coerent povestea pierderii tale. Nu incă. Nu oricui, nu complet. Nici măcar tu nu știi încă ce s-a întâmplat cu adevărat.
Deseori, oamenii care au grijă să ne usuce lacrimile, ne ajută – pentru că durerea noastră copleșitoare ne aduce aproape întotdeauna un alt mod de a trata durerea, împreună cu felul lor de a o face, și, astfel, inconștient, sentimentele și gândurile.
În aceste condiții, persoanele cărora le pasă de noi în mod reflexiv doresc să ne ajute să ne simțim mai bine, atunci când a simți mai bine este adesea găsit doar prin a merge tot drumul în inima a ceea ce este o mizerie de lacrimi îmbibate, de a fi mucos, jalnic, în stare de doliu. Doliu, care este într-adevăr o devenire. O devenire la fel de importantă – și la fel de periculoasă dacă nu a fost finalizată – ca și nașterea în sine.
Invitația nu este de a trece peste ea. Ci de a merge în ea, în durerea pe care o ai, durerea luminată de mister, puterea de vindecare a pierderii în sine.
Du-te în pierderea ta, în durerea ta, dezorientarea ta, cu inima deschisă de durere. Deschide, te rog. Du-te ușor. Du-te în și prin moartea a ceea ce a fost. Îngroapă-ți pierderea. Fă o ceremonie, un ritual (cum ar fi o înmormântare foarte mică, privată, afară este cel mai bine).
Și nu-ți scurta plânsul sau distrage atenția cu fuga departe ca și de moartea în sine, nici de planuri mărețe și bune și o listă lungă de sfaturi foarte practice de ce să faci. Dacă o faci, durerea și pierderea te vor urmări, vor călători cu tine ca un sac de întuneric în care nu se poate face verificarea – nu, până când nu-l deschizi și să vezi ce e acolo.
Rugăciunea mea, acum, este aceasta: există un loc unde merge fiecare iubire. Ea se întoarce la Misterul din care a venit. Pentru că iubirea în sine nu vine să fie spusă și/sau chiar deținută. Ea vine să fie întrupată. Este făcută în întregime umană și divină la un loc. Prin durerea noastră putem continua să întruchipăm chiar și o iubire care este pierdută, la atingerea noastră. Și cu această atingere, este posibil să fii dus de la mormântul durerii și pierderii, în pântecul noii vieți.
Și, în timp ce nu există nici o promisiune pentru tine pentru asta sau pentru orice altceva, există întotdeauna cunoașterea din inima ta. Calmează inima lăsând-o să fie tristă. Și cu mâna pe inimă, o poți deschide cu generozitate, la această pierdere, pe măsură ce îți amintești că: durerea este poarta spre iubire.”
https://daniilgaucan.wordpress.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu