PUNCT

Introspecție

,,te privesc, suflete răsărit din miezul focului,
din miezul luminii stinghere a unei candele aprinse
în tihna unei zile de primăvară

tu taci... eu te privesc, gândindu-mă la ceea ce a fost , dar și la ceea ce va fi: 
câte sfâșieri va îndura cel ce sălășluiește în trupul necuvintelor, câte fâșii se vor rupe din tine pentru a pregăti calea pașilor tăi spre cerul ispășirii
vei nerosti metaforele cuvintelor pe care le păstrezi vii iubindu-le,
însingurat pe cărarea vieții
ponosit, neînțeles, frământat de grija iubirii ce nu mai prinde aripi pentru a ajunge în înaltul inimilor oameni
te clatini acum, împovărat de beția liniștii și trecerii care cern seninele gânduri și impresii, transformându-le în suspine,
iar durerea necuprinderii infinitului, viselor, adevărului în palma ta sădește în tine genuni de care nu mai vrei să știi
și totuși, din tine răsărit-au și înflori-vor florile de cireș și caișii, macii și irișii
crescând din minunea lor rădăcina iubirii .
grele gânduri te vor înveștmânta ferindu-te de umbre și zgomot, de resemnare și apostazie
dar pacea ta o vei căuta în lumina învierii iubirii din lumea pe care ai plămădit-o, pictat-o, definit-o
și care în chip nefiresc s-a risipit în depărtare și neliniște
sau poate tu te-ai risipit în vise și peregrinări printre stelele nordului?
ce frumos arde focul speranței! iubirea și bucuria ta, nădejdea ta...
te privesc ,suflete, cum te frângi și te prăbușești, zbătându-te să te agăți de o margine de cer
și totuși , când și când, ai tăria de a culege din roua dimineții psalmii ierbii și a florilor de câmp bucurându-te ca un copil
și să te contopești cu cântecul păsărilor și foșnetul mestecenilor,
iar din picăturile de har să pictezi icoana Cuvântului, cuvintelor, luminii...
vor trece clipele, în stoluri de rândunele sau cu pași mărunți de pelerin rătăcitor prin deșertul vieții
și tu vei străbate lumi și zări neștiute, inspirându-le, transfigurându-le, însuflețindu-le
și vei bate la uși, poposind în dorul și căldura altor suflete
până când vei aduna toată pacea și lumina lumii în visele și porii ființei tale
ca privind către cer să zâmbești, topindu-te în amiaza unei zile de vară...
și nu va mai fi război în sinea ta și nici întuneric..."

Traian Calistru