Viaţa pe un peron...

,,... Cum să înţeleagă aşteptarea cei care n-au trăit-o decat în raţii mici? Pe ei nu-i interesează decat să apese pe accelerator, privind fix în faţă. Atat. Nimeni n-are timp de pierdut. Nimeni n-are timp pentru altul. Nu există decat cursa fiecăruia. Restul nu contează. În schimb, pentru mine aşteptarea e un cuvant şi înţelept şi teribil. De ce înţelept? Păi sigur că este. Cand nu mai poţi face nimic, cand te simţi ca o ganganie în pumnul destinului, nu zici: sant disperat; zici: aştept. Va veni, nu va veni ce aştepţi, nu se ştie. Important e că aştepţi. Din moment ce aştepţi, faci ceva. Ţi-ai găsit o ocupaţie. Cum mi-am găsit eu aici, unde am învăţat o nouă meserie, aceea de a aştepta. Foarte grea meserie, domnilor. Mult mai grea decat aceea de a călători, de a alerga, de a te îmbulzi. Pentru că atunci cand alergi, îţi foloseşti picioarele. Cand te îmbulzeşti, îţi foloseşti braţele. Dar cand aştepţi nu-ţi foloseşti decat puterea de a spera. Şi aici e greutatea. Căci această putere se uzează şi ea, domnilor, ca orice lucru. Şi, în clipa în care puterea de a spera s-a uzat, eşti pierdut. Nu te mai salvează nimic, pentru că nu mai izbuteşti să aştepţi. Nemaiaşteptand, trebuie să mori.
Şi nu pot să-l contrazic pe acest cabotin care scoate din cand în cand capul din mine.Cel puţin în privinţa aşteptării are dreptate. Mă uit la şinele prăfuite. Ce tren să mai vină?
Ce tren să mai plece? Aici nu mai există sosiri, nici plecări. Există numai peronul şi aşteptarea. E una din acele situaţii cand cauţi în aşteptare un barlog, un refugiu. Să treacă timpul, deoarece lucrul cel mai important pe care-l faci e să aştepţi. Pustiul latră uneori ca şi cainii. Şi, cum să vă spun, muşcă chiar de inimă. A aştepta înseamnă atunci a supravieţui cat mai mult, a aluneca spre moarte încet. Totul e să te descurci cît mai bine cu frica şi să-ţi găseşti chiar în frică un loc mai ferit. Aştepţi, supravieţuieşti şi în vremea asta moartea vine bajbaind..."

Viaţa pe un peron
Octavian Paler