,,Când tot ce ţi-a oferit viaţa ai trăit până la paroxism, până la suprema încordare, ai ajuns la acea stare în care nu mai poţi trăi nimc fiindcă nu mai ai ce. Chiar dacă n-ai străbătut în toate direcţiile acestei trăiri este suficient să le fi dus la limită pe principalele. Şi când simţi că mori de singurătate, de disperare sau de iubire, celelalte împlinesc acest cortegiu infinit dureros. Sentimentul că nu mai poţi trăi după astfel de vârtejuri rezultă şi din faptul unei consumări pe un plan interior. Flăcările vieţii ard într-un cuptor închis de unde căldura nu poate ieşi."
Emil Cioran
„de şi-ar aşeza Dumnezeu fruntea pe umărul meu, ce bine ne-ar sta nouă aşa, singuri şi nemângâiaţi”.
Emil Cioran
Emil Cioran
,,De fiecare dată
când mă chinuie Timpul, îmi spun că unul dintre noi trebuie să sară în
aer, că nu e posibil să continuăm la nesfârşit această crâncenă
înfruntare..."
,, Toate lacrimile neplânse mi s-au vărsat în sânge. Şi eu nu m-am născut pentru atâtea mări şi nici pentru atâta amar."
,,Cunoşti tu
spaima fără leac sub care se zguduie legile trupului şi ale inimii şi
care măreşte clipa pe conţinutul lumii? De nu, în zadar vei căuta
pornirea rostogolirilor; străine îţi vor rămâne coloanele şi
dărâmăturile lumii, fără spaima fiecărei clipe..."
,, Omul e superficial şi mizerabil, el vrea să lase urme vizibile şi nu
izbuteşte decât vânzolindu-se în faţa semenilor săi, în loc să aspire la
Dumnezeu şi, asemenea Lui, să se îngroape în sine, să refuze să se
manifeste, să se cufunde în fericirea de a nu lăsa nici o urmă, să
adopte condiţia de necunoscut, să se piardă în extazul anonimatului."
,,Nu poţi pricepe ce înseamnă "meditaţia" dacă nu eşti obişnuit să asculţi
tăcerea. Vocea ei este un îndemn la renunţare. Toate iniţierile
religioase sunt cufundări în adâncimile ei. Din misterul lui Buddha am
început să bănuiesc în clipa în care m-a apucat frica de tăcere. Muţenia
cosmică îţi spune atâtea lucruri, că laşitatea te împinge în braţele
acestei lumi."
,,Când ai înţeles
că nimic nu este, că lucrurile nu-şi merită nici măcar statutul de
aparenţe, nu mai ai nevoie să fii mântuit, eşti gata mântuit şi
nefericit pe veci."
,,Nimeni nu va şti vreodată cum reuşea să respire, ce rătăcire o făcea să
cedeze magiei suflului, şi nici ce căuta printre noi. Sigur este că ea
nu era de aici, şi că nu ne împărtăşea decăderea decât din politeţe ori
dintr-o curiozitate morbidă."
,,Dacă oamenii vor ajunge vreodată la o stare în care să nu mai poată
suporta monotonia, platitudinea şi vulgaritatea existenţei obişnuite,
atunci orice prilej de trăire absolută va fi un motiv de sinucidere.
Imposibilitatea de a supravieţui exaltării aceleia infinite va consuma,
ca în complicaţiile apocalipsului, orice urmă de existenţă. Atunci, nu
se va mai mira nimeni de ce, pentru o mare sensibilitate, se poate pune
problema dacă mai are rost să mai trăieşti după ce asculţi unele
simfonii sau după ce priveşti un peisaj rar şi fascinator. Toate aceste
experienţe au un caracter de definitivat sau, în cazul cel mai bun, de
răscruce. După ele, oricâtă diversitate ai mai căuta în viaţa, ea nu te
poate îndepărta de la senzaţia de gol ce urmează fantasticelor
plenitudini ce se nasc şi cresc în experienţele capitale."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu