în fiecare bucată de os e închisă câte-o pasăre
îmi trec prin viaţă
fracturi de întâmplări
hoinare printre gânduri
fiecare pasăre alege să aibă un cer
spoit cu nori din petece de hârtie
cu litere mâzgălite aiurea dispersate de singurătate
în fiecare zi descui câte-un zăvor
câteodată pasărea vrea să zboare
îi e prea frică de cerul-cel-mare şi atunci alege
cerul-cel-mic din degetul meu şi o hrănesc cu ploaie
să nu moară de sete
o las acolo să doarmă până la secetă
când învia-vor toate firele de nisip
revoltă împotriva Timpului
altă dată pasărea cere o aţă
o scot cu fuiorul din inimă
vrea să plece dar vrea şi cerul după ea
ca pe o jucărie îl cară cu aţa
e ca o tăcere în care ştiu că spre orizont
voi cunoaşte într-o zi urme din oasele mele
duse în zbor şi lăsate la troiţa răsăritului cu apusul
unele păsări
zboară şi vor să fie anonime
pierdute în lumea care nu le cunoaşte
să trăiască singurătatea înălţării
în egoismul trecerii prin lume ştiu că firele de nisip
sunt unica Moarte a clipelor şi Învierea amintirilor
sunt păsări care nasc alte păsări
din unirea cu visele
de teamă să nu-mi uite măinile
esenţa zborului în mirosul pământului
ce mă înconjoară să-mi amintească
murirea
o voi învăţa doar atunci când în cutiile mele de lemn
zăvoarele nu vor mai încuia păsări
şi
voi învăţa zborul atât de adânc
încât îmi va sfâşia zilelele până la dezlipirea de lacrimi
doar atunci voi şti să caut
o mână
o cutie din lemn
un os "
Mirela Tonita Craciun
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu