,,Eu îți scriu dintre ploi și mi-e ceasul nătâng.
Încă-s irișii goi, încă-mi vine să plâng
Și-n băltoace de gânduri port noroaie stinghere.
Îmi citesc printre rânduri despre-o tâmpă cădere.
Scriu scrisori, doar le scriu. Le păstrez într-o carte
Cu miros de pustiu, de speranțe deșarte.
Mă întorc în trecut și rămân cantonată
Între-un ieri și un azi, într-o soartă furată.
Și sub cerul lui martʼ încă-s ploile reci
Nu știam c-am să ard, nu credeam c-ai să pleci.
Crinoline de cețuri poartă noaptea fugară
Și-n trecute înghețuri mă întorc înspre seară
Căci mă doare de-o iarnă și mă arde zăpadă,
Între ploi care toarnă nu sunt ochi ca să vadă.
Primăvara respiră în fărâmă de gri
Și un verde renaște în lutoase câmpii.
În orașul ce poartă urma pașilor tăi
Ne-am iubit într-o vreme, au rămas doar scântei
Și în carte-am păstrat flori de nu-mă-uita
Ironie a sorții sau alegerea mea.
Cine-ar scrie scrisori, cine-ar sta să citească?
Cum mi-e timpul pierdut și bolnav să iubească…
Și în trupuri de ploi încă sper, înc-aștept,
Poate ai să revii, dar ți-e pasul încet."
Florina Cojocaru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu