,,Dorul meu de duca fusese exact ca zorii înainte de
rasaritul soarelui,
ca si cum o putere necunoscuta m-ar fi chemat
într-un loc necunoscut,
sa ma eliberez de catusele mele.
Era ca mesajul primaverii,
care vine nevazut si face sa încolteasca samânta
deschizând usa închisorii pamântului.
Era sortit ca peretii închisorii mele sa fie înlaturati…..
Si ce închisoare e asta?
Este închisoarea încrederii oarbe în aceasta lume,
lumea pe care am cunoscut-o prin intermediul celor sase simturi
si o consideram finala.
Stiu ca aceasta stare de spirit nu poate fi decât
vremelnica,
nu va dura prea mult.
Totusi, pentru un scurt rastimp
usa închisorii s-a deschis în fata mea.
Am putut vedea infinitul.
M-am înaltat pâna la o alta dimensiune,
de unde am putut întelege ca ceea ce noi socotim trecut,
nu e trecut.
Timpul nu se duce nicaieri,
el nu are nici început,
nici sfârsit.
Infinitul ma culesese din lumea de jos.
Tinându-ma între faldurile lui, dansa,
iar parul lui despletit îmi acoperea ochii,
fata si întregul trup.
Totul se amesteca,
ce e înainte si ce e înapoi,
estul si vestul,
aproapele si departele
sunt totuna.
Închisoarea mea s-a sfarâmat.
M-am eliberat de rusine,
de teama si de corsetul relatiilor sociale.
Numai iubirea, necucerita de timp,
arde ca o stea polara în coltul întinderii nemarginite."
Maitreyi Devi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu