şi pământul
sufletul se scutură de mine, toamnă
a nimănui
nu-mi sunt nicăieri şi cum mă mai caut
şi cum nu mă mai găsesc!!!
nimeni,
NIMENI
nu e o punte între mine şi mine
nici măcar între mine şi sufletul meu
mă rup,
mă ruuup...!
creangă sub un vânt atât de străin mie!
.....
în cădere te întreb: unde se sfârşesc oamenii Doamne?
"în ei,
se sinucid fără nici o scrisoare de rămas bun
îşi dau jos visele de pe ei, speranţele şi iubirile
se dezbracă de ei ca şi cum nu şi-ar mai fi
decât haine vechi undeva în cuierul altcuiva
şi se aruncă în gol
atât de în gol,
încât nimeni şi nimic să nu îi mai poată prinde
apoi, se caută
până în ei nu mai există nici un drum
care să ducă undeva!"
......
şi totuşi Doamne, oamenii au aripi alegerile
pe care le ţin ascunse în ei
fără să le deschidă largi vreodată
nu e aşa?
şi tot Tu Doamne,
Tu Dumnezeul nostru cel de toate zilele
eşti de vină de toate
cele nealese şi nefăcute de noi
nu e aşa?
...........
şi astfel mă rup şi eu
ca orice om mediocru, din prea multă resemnare
şi astfel rup cu mine toţi oamenii din sângele meu
încă viu,
iar Dumnezeu nu mă poate salva
pentru că nu-L las,
dar tot spun în gândul meu de fiecare seară
Nu mă lăsa Doamne, atât de singură în mine
ca pe-o rană deschisă
din care toţi oamenii se scurg încet,
încet!!!"
Lady Allia -Sandrina Ramona Ilie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu