,,nenumărate diminețile în
care mă trezesc
și nu-mi dau seama dacă-i
ieri, azi, ori mâine
iar primul gând ce–mi atinge
ploapele este
unde-i bucuria, iar eu, de
mai sunt, unde sunt...
unde-s eu copila, eu tânăra,
eu femeia
cum de-am întins între o
mare și o altă noapte
ștearsa, stearpa existență
efemeră...
unde-s marile bucurii ale
firii,
când, poate, au trecut fără să
simt,
de ce mult prea târziu mi se
arată
când trebuință nu-mi mai
face
că lumea se naște odată cu
fiecare
și tot cu noi odată dispare...
uimire, mirare, întâmplare
întrebări fără rost...
ce suntem, de unde venim,
unde mergem
fiecare cu propriile lui
întrebări
și nu cu mai puțin propriile sale răspunsuri,
în cazul ăsta cine mai știe
eu, de mai sunt, unde
sunt..."
Maria Mihaita
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu