,,De la un timp mă risipesc în gânduri
ce le tot ard ca pe-o făclie vie
si-ascunsă-n mine ca-ntr-o albă noapte,
croiesc cu sârg un fel de schelărie
pe care urc un munte ce se surpă,
alături stau prăpăstii fără fund
în care nici izvorul nu mai curge
ci, doar ecouri stranii îmi răspund.
Şi amintiri ce mi se-ntorc mirate
mă-ntreabă ce-am făcut cu-atâta cer
ascuns cândva în suflet drept comoară
cu visul stând, alături, grănicer.
Eu le răspund: l-am risipit în patimi
pe drumul meu timid către apus,
mi-au mai rămas: o lacrimă de piatră,
un trist cuvânt ce încă nu l-am spus,
un boţ de lut ce mâine-mi va fi trupul,
un suflet ce-a secat ca o fântână,
o mare-mbrăţisând la ţărm nisipul
şi-un zbor cu o aripă în ţărână."
de Elena Glodean
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu